Un accident auto cu adevărat neobișnuit a fost surprins pe camerele de luat vederi. Două mașini Ferrari au fost făcute praf într-un accident simultan. Bolizii au lovit, în acelaşi timp, gardul unei case, iar una dintre mașini a luat foc. Incidentul bizar s-a produs în Italia, în regiunea Marche. Din fericire, pasagerii au scăpat teferi.
Accident simultan
Dublul accident s-a produs după ce șoferii au ratat o curbă și au intrat în gardul unei vile, iar impactul a fost suprins de camerele de supraveghere instalate pe imobil. Doi bărbați belgieni se aflau la volanul celor două autoturisme, anunță Rai News.
Pe filmare se poate vedea cum cele două autoturisme au ratat o curbă, s-au izbit de gardul vilei, pământul și bucăți de caroserie ajungând până într-o piscină.
Un Ferrari a luat foc, iar pompierii ajunși de urgență la locul accidentului au stins flăcările. La volanul celor două mașini – una pe benzină și cealaltă un model hibrid – se aflau doi bărbați de naționalitate belgiană în vârstă de 50 și 54 de ani, dintre care unul ușor rănit, care se aflau în vacanță cu prietenii. La bordul unuia dintre cele două vehicule se afla și un pasager.
Captură video