Veniturile obţinute de Gisele Bundchen provin din contractele de modă şi din alte colaborări comerciale, de exemplu, cu producătorul de pantofi brazilian Grendene, companie în care deţine o parte din acţiuni.

Gisele Bundchen

 

De asemenea, top-modelul, mamă a doi copii, câştigă milioane de dolari din compania sa de produse cosmetice ecologice, Sejaa, dar şi din contracte de promovare încheiate cu companii precum Pantene, Oral-B şi Sky HDTV, informează contactmusic.com.

Miranda Kerr

 

În vârstă de 33 de ani, modelul brazilian - care s-a căsătorit cu jucătorul de fotbal american Tom Brady în 2009 - a obţinut în ultimul an venituri de aproape şase ori mai mari decât ocupanta locului al doilea în acest top, Miranda Kerr, soţia actorului Orlando Bloom, care a câştigat 7,2 milioane de dolari în perioada iunie 2012 - iunie 2013.

Australianca în vârstă de 30 de ani, devenită în 2007 "înger" al casei de modă Victoria's Secret, deţine o linie de cosmetice, Kora Organics, pe care a lansat-o în 2009.

De asemenea, Kerr, care anul trecut ocupa locul al şaptelea în acest top, este imaginea unor companii precum Mango, David Jones, Lipton, Quantas.

Adriana Lima

 

Poziţia a treia în acest top este ocupată de brazilianca Adriana Lima - în urcare de pe poziţia a patra anul trecut -, cu venituri de 6 milioane de dolari.

Majoritatea veniturilor provin din colaborarea cu casa de modă Victoria's Secret, Lima, în vârstă de 32 de ani, fiind "îngerul" cel mai longeviv al brandului (din 2000).

De asemenea, Lima - mamă a două fetiţe, cu partenerul ei de viaţă, baschetbalistul sârb Marko Jaric - are încheiate contracte de promovare cu branduri precum Miu Miu, Donna Karan, Mavi Jeans şi Metrocity.

Kate Moss

 

Modelul britanic Kate Moss, în vârstă de 39 de ani, a obţinut în aceeaşi perioadă venituri de 5,7 milioane de dolari, în principal datorită campaniilor publicitare pentru Vogue Eyewear, Rimmel, Versace şi Liu-Jo.

Anul trecut, Moss ocupa poziţia a doua în topul Forbes.

Liu Wen

 

Poziţia a cincea este ocupată de Liu Wen, în vârstă de 25 de ani, unul dintre cele mai cunoscute top-modele chineze.

Ea a avut în ultimul an venituri de 4,3 milioane de dolari, rezultate mai ales din contracte cu H&M, Estee Lauder, Calvin Klein şi Hugo Boss. Wen este, de asemenea, primul top-model chinez al casei de modă Victoria's Secret.

Hilary Rhoda

 

Topul este completat, în ordine, de Hilary Rhoda (4 milioane de dolari), Carolyn Murphy (3,6 milioane de dolari), Joan Smalls (3,5 milioane de dolari), Candice Swanepoel (3,3 milioane de dolari) şi Lara Stone (3,2 milioane de dolari).