O stradă din Drăgăşani a fost marcată strâmb de către lucrătorii Direcţiei Servicii Publice. După ce imaginile au apărut în mediul virtual, autoritățile au venit cu explicații.
Dorel în acțiune
Imagini cu strada Traian din Drăgăşani, județul Vâlcea, pe care au fost realizate marcaje rutiere strâmbe au fost postate pe Facebook de un consilier local.
Marcajul strâmb, cu linii inegale, care merg când spre dreapta, când spre stânga, de pe o stradă din Drăgăşani a generat un val de ironii la adresa oficialilor Primăriei Drăgăşani şi a muncitorilor care au efectuat lucrarea.
”Au prins lucrarea Celentano cu Firicel din Las Fierbinti?”
Internauţii au reacţionat, unul dintre ei spunând că marcajul a fost făcut pe ritmuri de ”Jerusalema”, iar altul întrebând dacă lucrarea a fost realizată de către Celentano şi Firicel din Las Fierbinţi.
Marcajul de la Drăgășani si explicațiile oficiale de rigoare
Reprezentanţii Direcţiei Servicii Publice au precizat că marcajul a fost făcut cu o maşină împrumutată de la o firmă, de lucrători fără experienţă, pentru a nu cheltui bani.
Directorul adjunct al Direcţiei Servicii Publice Drăgăşani, Dan Croitoru explică realizarea lucrării: ”Ca să nu dăm miliarde la firmele... Într-un an am făcut numai strada Tudor Vladimirescu şi ne-a luat un miliard jumate, facem şi noi cu oamenii noştri, că nu sunt bani de cheltuit pe vremurile astea.”
Acesta susţine că marcajele au fost remediate, explicând că au ”revenit cu şablonul” peste marcajele făcute strâmb.