Evonik Wind Explorer e una din cele mai usoare masini electrice din lume. Dar mai are un alt avantaj. Se foloseste si de energia vantului. Cu numai atat, a reusit sa strabata toata Australia, in total 4.800 de km.

Totul fara pic de energie solara sau umana. Masina e alimentata de baterii litiu ion, echipate cu electrozi si separatori ceramici, care-i permit sa stocheze energia provenita de la o turbina eoliana portabila. De parca nu ar fi destula energie curata, masina e echipata si cu un fel de zmeu care o poate propulsa chiar si pe cea mai mica briza de vant.

Evonik wind explorer

Totul e light si cand vine vorba de constructia masinii. Caroseria e din fibra de carbon, iar rotile dintr-un amestec de cauciuc, silicon si alti polimeri care reduc la minimum forta de frecare. Constructorii spun ca masina poate produce indeajuns de multa energie incat sa strabata peste 350 km intr-o zi.

Evonik wind explorer

Masinuta a intrat si cu trei recorduri in Guinness Book: prima masina electrica/eoliana care a traversat un continent, cea mai mare distanta strabatuta de un vehicul bazat exclusiv pe forta vantului si cea mai mare distanta parcursa de un astfel de vehicul in 36 de ore.