Audi lucreaza in prezent la un concept care probabil va deschide noi orizonturi in domeniul auto. Traditionalele faruri ar putea fi inlocuite cu ecrane OLED capabile sa indeplineasca mai multe functii.
Conceptul prezentat de inginerii nemti vine cu niste display-uri de tip OLED care "citesc" miscarile masinii si ofera informatii celor din spate despre ce manevre urmeaza sa faca soferul.
Astfel, masina ar putea semnaliza singura in functie de unghiul de virare al rotilor si viteza de deplasare sau ar putea afisa un anumit semnal daca soferul accelereaza, atentionandu-l pe cel din spate de aceasta intentie.
Audi sustine ca acesta este un mod foarte simplu de a aduce mai multa siguranta pe sosele si de a atentiona soferii participanti la trafic de intentiile celor din fata.