BMW are o relatie stransa cu Alpina, atat de stransa incat i-au lasat sa prezinte noul BMW Alpina B3 BiTurbo drept alternativa pentru una din cele mai asteptate masini ale nemtilor – noul BMW M3. Mai exact, spre deosebire de divizia M de la BMW sau AMG de la Mercedes, Alpina are statut oficial de constructor de masini, dar unul cu privilegii speciale.
Deocamdata, semi-tunerul oficial al BMW s-a multumit sa publice doar primele teasere cu Alpina B3 BiTurbo, care e la baza tot un M3, dar cu alt nume. Specificatiile complete le vom afla abia saptamana viitoare, la Salonul Auto de la Geneva.
Dar nu va speriati! Alpina a lasat sa se scurga suficiente informatii cat sa ne faca imaginatia sa zburde putin. Nemtii sunt avantajati de faptul ca au acces inclusiv la fluxul de productie BMW, ceea ce le permite sa scoata masini cu adevarat rapide. Noul Alpina B3 BiTurbo va folosi motorul de pe BMW 335i, mai exact, cel de 3 litri si 6 cilintri in linie, care scoate standard 302 CP si un cuplu de 400 Nm. Alpina si-a exercitat magia si brusc, cifrele au sarit la 404 CP si cuplu de 599 Nm.
Secretul sta chiar in numele masinii, “BiTurbo”. Performantele o apropie chiar de noul Mercedes C63 AMG. Pe strada, totul se traduce intr-o acceleratie 0-100 km/h in doar 4,2 secunde (E mai rapid cu 0,4 secunde decat un BMW M3) si o viteza de top de categoria supermasinilor - 305 km/h. Din pacate, nemtii ne-au obisnuit sa limiteze electronic viteza la 250 km/h, iar B3 BiTurbo nu face exceptie. Desi performantele arata senzational, Alpina B3 nu e la fel de insetat precum un M3. Consuma doar 5,7 litri la suta de kilometri, iar emisiile de CO2 nu sunt mai mari de 177 g/km.
CITESTE MAI MULTE DESPRE: Salonul Auto de la Geneva
Cu ce vine nou Alpina B3 BiTurbo in materie de design? Baietii de la BMW Blog au aflat cateva detalii: bodykit sport cu evacuare dubla si clasicele dungi Alpina, spoilere redesenate, suspensie sport adaptiva si roti de 20”. Creatia celor de la Alpina va fi disponibila atat in versiunea sedan cat si break. Preturile valabile in Germania pleaca de la 65.600 de euro. Pentru toate celelalte detalii, trebuie sa asteptam insa lansarea oficiala de la Geneva.