Indiferent dacă vrei să cumperi o mașină nouă sau una second-hand, documentarea este etapa cea mai importantă din cadrul procesului de achiziționare. O greșeală pe care o fac cei mai mulți cumpărători auto este aceea că se lasă dominați de sentimente. Și astfel ajung să plătească pentru o mașină mai mult decât valoarea sa reală sau cumpără un vehicul cu multe probleme tehnice.
Iată câteva dintre greșelile pe care să le eviți atunci când cumperi o mașină:
Nu cumpăra o mașină fără o documentare prealabilă
Dacă nu te documentezi bine înainte de a cumpăra o mașină, șansele de a regreta ulterior achiziția făcută cresc semnificativ. Reclamele TV și panourile publicitare pot fi înșelătoare, deoarece acestea sunt menite să atragă cât mai mulți cumpărători. Însă, ele nu sunt exhaustive. De aceea, înainte de a alege modelul de mașină, indiferent dacă vrei să fie nou sau alegi varianta second-hand, este important să te informezi cu atenție despre specificațiile tehnice ale mașinii, precum și despre rezultatele obținute la testele auto.
Nu da banii pe o mașină fără să o verifice un mecanic înainte
Această măsură este indicată în special când cumperi o mașină second-hand. Chiar dacă vânzătorul îți spune că a schimbat recent piesele auto importante din componența mașinii, precum și consumabilele, este recomandat ca mașina să fie verificată de un mecanic profesionist pentru a confirma cele spuse de persoana care vinde vehiculul. O verificare înainte de a semna contractul te poate ajuta să negociezi prețul de vânzare și reprezintă o asigurare necesară în legătură cu funcționarea optimă a automobilului.
Evită să cumperi o mașină din considerente sentimentale
Când cheltui zeci de mii de lei pe o mașină, emoțiile nu ar trebui să își facă loc în procesul de cumpărare. Dacă faci o obsesie pentru un model de mașină, ajungi să ignori vehiculele care s-ar potrivi mai bine nevoilor tale și situației financiare de la momentul achiziției. De aceea, este indicat să alegi o mașină în funcție de recenziile privind fiabilitatea și siguranța, costurile de întreținere și consumul de combustibil. Când cumperi o mașină din considerente sentimentale, poți ajunge să plătești un preț mai mare decât valoarea sa reală.
Compară mereu ofertele înainte de a cumpăra o mașină
La fel ca în cazul oricărei achiziții, și cumpărarea unei mașini presupune o etapă de „window shopping“, ceea ce înseamnă examinarea minuțioasă a ofertelor de pe piață și compararea prețurilor, astfel încât, la final, suma plătită să fie cea mai avantajoasă. Aceasta este, într-adevăr, o activitate consumatoare de timp, însă achiziționarea unei mașini este o investiție pe termen lung, drept urmare analiza prețurilor este necesară.
Solicită un test drive înainte de a lua o decizie
O altă greșeală pe care o fac unii oamenii când cumpără o mașină este că evită să solicite un test drive. Multe mașini arată bine la exterior, iar fotografiile profesionale contribuie la îmbunătățirea aspectului acestora. De aceea, un test drive este cea mai bună metodă de a afla dacă mașina se ridică la nivelul așteptărilor. Un test drive ar trebui să dureze în jur de 30 de minute și să fie realizat atât pe drum drept și pe șosele în pantă, dar și în zone aglomerate.
Achiziționarea unei mașini reprezintă o decizie financiară semnificativă, iar investiția nu se termină odată cu semnarea contractului de vânzare-cumpărare, ci presupune costuri lunare. De aceea, este important să eviți să faci greșeli în urma cărora să regreți achiziția făcută.
Sursă foto: Harbucks/ Shutterstock