rezultatele arătând diferenţe mari între cele două sexe cu privire la felul în care aleg să termine relaţia, precum şi motivele pe care le invocă pentru această decizie.
Site-ul SeekingArrangement.com a întrebat 1.000 dintre femeile şi bărbaţii înregistraţi pe platforma lor de ce şi cum şi-ar părăsi partenerul, scrie Daily Mail.
Potrivit sondajului, femeile sunt mult mai preocupate ca despărţirea de un bărbat să fie făcută cu delicateţe şi încearcă să îmblânzească lovitura oferind motive emoţionale pentru separare.
Astfel, cea mai populară replică folosită de femei în momentul încheierii unei relaţii este: "Nu sunt pregătită pentru angajament", urmată de "Relaţia asta merge prea repede pentru mine".
Din rezultatele sondajului reiese că banii şi puterea de câştig a partenerului sunt mult mai importante pentru femei decât pentru bărbaţi. "Nu câştigi suficient" se află pe lista femeilor ca fiind al treilea cel mai important motiv, în timp ce în topul bărbaţilor nu apare deloc.
Pentru aceştia, sexul nesatisfăcător şi lipsa de compatibilitate fizică sunt de departe mai importante ca factor decisiv în funcţionarea unei relaţii.
Al treilea cel mai popular motiv pentru bărbaţi este încetarea atracţiei faţă de partener, urmată de: "Am pierdut scânteia aia sexuală".
Sondajul mai arată că ambele sexe preferă să încheie relaţia faţă în faţă, deşi folosesc din ce în ce mai mult mailul şi mesajele pe telefon pentru a-i spune partenerului că s-a terminat.
Din punct de vedere statistic, mai mult de jumătate din femei (52 la sută) s-ar întâlni cu perechea pentru a-i spune că vor să încheie relaţia, în timp ce bărbaţii ar face acest lucru doar în proporţie de 43 la sută.
"Relaţiile funcţionează doar când persoanele sunt atrase una de alta pe deplin. Dacă dai 50 la sută, iar celălalt oferă 50 la sută, nu va merge. Amândoi trebuie să vă luaţi angajamentul de a dărui relaţiei nu mai puţin de sută la sută. Şi cred că este foarte sănătos să fii sincer despre aşteptările tale de la o relaţie", a sfătuit Louise Van Der Velde, expertul în întâlniri şi relaţii de la Harley Street.
Conform întemeietorului site-ului SeekingArrangement, Brandon Wade, tot mai mulţi dintre cei care se cunosc online trec rapid de la o relaţie la alta: "Cunosc pe cineva de care le place, se distrează şi apoi se mută repede mai departe. Dacă vrei să ai succes la a cunoaşte oameni online, trebuie să înveţi să pui capăt unei relaţii fără să faci o dramă. Celălalt mesaj rezultat din acest sondaj este că femeile preferă bărbaţii cu bani. Mereu a fost aşa."
Top 10 motive pe care le invocă femeile ca să încheie o relaţie
Nu sunt pregătită pentru angajament deocamdată.
Relaţia asta merge prea repede pentru mine.
Nu câştigi suficient.
Nu eşti destul de matur.
Trebuie să mă concentrez pe cariera mea.
Nu îmi plac familia şi prietenii tăi.
Pur şi simplu nu merge.
Nu ne vom căsători, deci care mai e rostul?
Nu avem destul de multe în comun.
Nu am încredere în tine.
Top 10 motive pe care le invocă bărbaţii ca să încheie o relaţie
Pur şi simplu nu merge.
Am cunoscut pe altcineva.
Nu mai sunt atras de tine.
Am pierdut scânteia aia sexuală.
Nu e vorba de tine, ci de mine.
Trebuie să mă concentrez pe cariera mea.
Ne dorim lucruri diferite.
Nu vreau să te mai văd.
Nu sunt pregătit pentru angajament deocamdată.
Nu avem destul de multe în comun.
Cum aleg femeile să dea vestea despărţirii
Faţă în faţă - 52%
La telefon - 27%
Prin mail - 12%
Prin mesaj pe telefon - 5%
Printr-un prieten - 4%
Cum aleg bărbaţii să dea vestea despărţirii
Faţă în faţă - 43%
La telefon - 32%
Prin mail - 15%
Prin mesaj pe telefon - 6%
Printr-un prieten - 4%