Ford Focus a fost anul trecut cel mai bine vândut autoturism la nivel mondial, urmat de modelul Corolla fabricat de Toyota Motor.

Anul trecut au fost înmatriculate 1,02 milioane de maşini Ford Focus, faţă de 872.77 Corolla. Pe locul al treilea s-au plasat vehiculele pickup serie F ale Ford, modelul subcompact Fiesta pe poziţia a şasea, iar Chevrolet Cruze al General Motors pe locul opt, înaintea autoturismului Civic al Honda, relatează Bloomberg.

Focus, Fiesta şi Cruze se numără printre modelele producătorilor americani care au succes înaintea celor fabricate de Toyota şi Honda, care dominau de obicei piaţa.

Interesul pentru modelele Ford a fost relansat de directorul general al grupului, Alan Mulally, care a înnoit gama cu mai multe vehicule eficiente în privinţa consumului de carburant, pentru a susţine poziţia puternică deţinută pe segmentele vehiculelor pickup mari şi a celor sport utilitare. Mulally a promovat totodată un plan global de dezvoltare numit One Ford.

"De când ni s-a alăturat Alan, am dat o atenţie extraordinară echilibrării portofoliului de produse. A trebuit să reprezentăm mai bine ceea ce căuta piaţa, şi anume maşinile mai mici", a declarat Erich Merkle, analist de vânzări în SUA al Ford.

Toyota a anunţat că a comercializat anul trecut 1,16 milioane de vehicule Corolla, cu 33% mai multe decât în estimările R.L. Polk & Co. Diferenţa ar putea fi dată de faptul că Toyota include şi modele cu nume precum Corolla Axio şi Corolla Altis.

Pe de altă parte, Toyota Camry a rămas cea mai bine vândută maşină din SUA, aşa cum s-a întâmplat în ultimii 11 ani, iar Toyota a recâştigat de la GM titlul de cel mai mare producător auto la nivel mondial în funcţie de vânzări.

Ford nu a mai reuşit probabil să îşi adjudece titlul de cel mai bine vândut model de pe vremea automobilului Model T şi a succesorului acestuia, Model A, a declarat John Wolkonowicz, analist auto independent din Boston.

Volkswagen a deţinut acest titlu în anii '50 cu modelul Beetle (Broscuţă), iar în anii mai recenţi recenţi lideri au fost modelul Golf al producătorului german, precum şi Toyota Corolla.