Britanicii de la McLaren au marit gama MP4-12C cu o noua jucarie, dedicata circuitelor. Noul McLaren 12C GT Sprint va fi puntea de legatura intre versiunea standard si cea de cursa, GT3. Bolidul va costa 230.000 de euro, fara taxe.
McLaren 12C GT Sprint a fost dezvoltat impreuna cu divizia de curse a brandului britanic si pastreaza multe din caracteristicile versiunii standard, insa incorporeaza si cateva elemente racing, provenite de la 12C GT3. Motorul V8 twin-turbo de 3,8 litri dezvolta o putere maxima de 616 CP si va fi legat la cutia standard cu 7 viteze si dublu ambreiaj.
Totusi, e mai jos cu 40 mm si are cateva imbunatatiri aerodinamice. Partea frontala se inpira din GT3 si pare mai agresiva, iar suspensia activa modificata si pneurile slick ii ofera un comportament perfect adaptat pentru circuit. GT Sprint mai beneficiaza si de cateva sisteme precum ProActive Chassis Control sau McLaren AirBrake si Brake Steer, pentru a oferi o performanta demna de un Nurburgring sau Spa Francorchamps.
Soferul poate alege intre 3 moduri diferite de condus si poate modifica suspensia, rigiditatea sau setarile ESP-ului. De parca nu ar fi de ajuns, interiorul e echipat cu un rollcage aprobat de FIA si sistem de stingere a incendiilor. Scaunele de curse au suport pentru sistemul Hans si centuri in 6 puncte. Display-ul si bordul din fibra de carbon au primit si ele cateva modificari.
De parca nu era de ajuns, clientii pot opta si pentru un kit aerodinamic din fibra de carbon (eleronul si spiltter-ele) si parbriz din policarbonat. McLaren 12C GT Sprint va debuta in acest weekend la Festivalul Vitezei de la Goodwood. Britanicii vor produce initial doar 20 de unitati, toate in nuanta clasica McLaren Orange fiecare cu un pret de 230.000 de euro, fara taxe.