Taos Hum, Zumzetul din Taos
Este un fenomen sau o serie de fenomene în urma cărora apar numeroase mărturii despre un presupus zgomot, de joasă frecvenţă, relatează Huffington Post. Întâlnit cu precădere în Marea Britanie şi în Statele Unite, dar cunoscut şi în Canada sau Noua Zeelandă, zumzetul este un sunet invaziv, care e auzit de o parte din comunitate, dar nu de toţi oamenii.
Pentru cei care îl percep, totuşi, zgomotul poate să fie foarte deranjant, fiind legat de cel puţin trei sinucideri, în Regatul Unit. În Statele Unite, fenomenul a devenit cunoscut după ce o parte din populaţia orăşelului Taos, New Mexico, a început să se plângă în legătură cu sunetul persistent.
Posibile explicaţii: Deşi oamenii de ştiinţă nu au ajuns la un consens în ceea ce priveşte zumzetul, mai multe explicaţii au fost propuse. Cei mai mulţi dintre cercetători pun fenomenul pe seama acufenelor ori a tinitusului, senzaţie auditivă manifestată prin vâjâituri în urechi, fără un stimul extern. Alte variante includ valurile care se ciocnesc între ele şi apoi de fundul oceanului, generând microseisme, aparate industriale, sau chiar animale marine.
Structura din Marea Galileii
Marea Galileii este un lac cu apă dulce din Israel, cu o suprafaţă de 166 de kilometri pătraţi. Zona este cunoscută creştinilor pentru faptul că Iisus ar fi mers pe apa lacului şi multe dintre predicile lui ar fi avut loc acolo. În 2003, în timpul unor scanări radar de rutină, arheologii au descoperit o structură conică uriaşă, la o adâncime de aproximativ zece metri. Constucţia misterioasă este realizată din blocuri de piatră de aproximativ un metru şi are un diametru de 70 de metri. Istoricii spun că structura a fost realizată de oameni, dar, probabil, a fost ridicată pe uscat şi înghiţită de apele lacului, ulterior. Cercetătorii nu ştiu când şi de ce a fost realizată această construcţie, dar se pare că are elemente care amintesc de monumentele funerare.
Citeşte şi: Top 10 mistere ale Bibliei
Mecanismul de la Antikythera
Este un calculator mecanic antic, folosit, cel mai probabil, pentru a prezice eclipsele şi poziţiile astronomice. Descoperit într-o epavă aflată în apropierea insulei Antikzthera, Grecia, la începutul veacului trecut, mecanismul a fost construit, cel mai probabil, în secolul I î.e.n. O asemenea manoperă şi complexitate tehnologică a reapărut în Europa mulţi ani mai târziu, după 1300. Aparatul este considerat a fi primul calculator analog din istorie, deşi realizarea impecabilă indică faptul că au existat, probabil, şi modele mai vechi.
Cercetătorii au bănuit, la început, că mecanismul de la Antikythera era fie un instrument pentru navigaţie, fie era menit să fie expus în public. Umezeala din mediile marine şi salinitatea apei, care ar coroda zecile de rotiţe interne, dar şi dimensiunile reduse ale aparatului şi ale inscripţiilor, demontează ambele teorii. Utilizarea exactă, felul în care a fost realizat şi cine deţinea tehnologia necesară să îl proiecteze şi asambleze rămân mistere pentru oamenii de ştiinţă.
Paleodictyon Nodosum
Este o creatură misterioasă care trăieşte, sau a trăit în Atlantic. Oamenii de ştiinţă au descoperit o serie de adăposturi, perfect hexagonale, la adâncimi de peste 3000 de metri, în mai multe zone din ocean. Deşi au fost întreprinse numeroase expediţii, din 1976, de când au fost observate adăposturile pentru prima oară, cercetătorii nu au reuşit să întâlnească nici măcar un exemplar.
Posibile explicaţii: În prezent există două teorii principale cu privire la creatura care a săpat formele hexagonale pe fundul oceanului. Adolf Seilacher, descoperitorul adăposturilor, bănuia că acestea au fost realizate de o specie de viermi, în sedimentele din apropierea izvoarelor hidrotermale, pentru a devia fluxul de apă cu scopul de a prinde sau a-şi cultiva hrana. Peter Rona însă, credea că formele sunt realizate de o specie uriaşă din regnul protista.
Fosila Godzillus
Cunoscută ca "bestia mării din Cincinnati", sau Godzillus, după monstrul fictiv cu nume asemănător, fosila a fost descoperită în 2012. Reasambalată, aceasta are o formă eliptică, cu mai mulţi lobi şi o lungime de aproape doi metri. Ron Fine, paleontolog amator, spune că animalul ar fi atins 2.7 metri, în picioare. Descoperită la Covington, Kentucky, aceasta pare să aibă o vechime de 450 de milioane de ani şi nu se aseamănă cu alte specii găsite până acum.
Posibilă explicaţie: Profesorul Meyer, de la departamentul de geologie al Universităţii din Cincinnati, spune că nu este vorba despre rămăşiţele unei creaturi ci despre un covor de alge, fosilizat.
The Upsweep, sunetul în crescendo
The Upsweep, aşa cum a fost denumit de NOAA, Administraţia Naţionala a Oceanelor şi a Atmosferei, este un sunet neidentificat, auzit pentru prima oară în 1991, de sistemul SOSUS (n.r. Sound Surveillance System, sistemul de supraveghere prin sunet). Zgomotul pare să fie sezonier, fiind mai intens primăvară şi toamna, dar nu se ştie dacă variaţiile sunt cauzate de schimbări ale sursei, în funcţie de anotimp, sau modificări ale mediului de propagare.
Sursa poate fi localizată la aproximativ 54 de grade latitudine sudică şi 140 grade longitudine vestică, dar originea sunetului este, în continuare, necunoscută.
Efectul Placebo
Placebo este un medicament sau o substanţă inactivă utilizată pentru a-i face plăcere pacientului, ori ca element de control în experimente. Efectul cu acelaşi nume constă în îmbunătăţirea observabilă care se resimte asupra simptomelor sau a stării de sănătate, care nu se datorează unui tratament real, a cărui eficienţă este demonstrată.
Oamenii de ştiinţă nu se pun de acord nici măcar în legătură cu existenţa acestuia. Unii dintre ei indică faptul că nu există dovezi clare care să susţină rezultatele efectului, beneficiile aplicându-se unui număr mic de pacienţi şi, aparent, aleatoriu. Chiar dacă rezultatele nu sunt generale şi rata de succes este necunoscută, cercetătorii recunosc faptul că există situaţii în care medicamentele inactive îmbunătăţesc starea de sănătate a indivizilor. Modul în care corpul se vindecă doar prin puterea sugestiei, rămâne, în continuare, un mister.
Fluxul întunecat
Este un fenomen misterios care a fost descoperit de o echipă de astronomi condusă de Alexander Kashlinsky. Conform modelelor cosmologice standard, mişcarea aglomerărilor de galaxii ar trebui să fie distribuită aleatoriu, în toate direcţiile. Totuşi, cercetătorii au observat dovada existenţei unui flux de galaxii, "suprinzător de omogen", care se deplasează cu o viteză de 600-1000 km/s.
Sursa, care nu e explicată de forţele gravitaţionale cunoscute, ar putea să se găsească în afara universului observabil.
Kepler-78b
Cunoscută iniţial drept KIC 8435766 b, Kepler-78b este o exoplanetă care orbitează în jurul stelei Kepler 78. La momentul descoperirii acesteia, în 2013, a fost considerată exoplaneta cea mai apropiată de Pământ, din punct de vedere al masei, razei şi densităţii. Kepler-78b este situată extrem de aproape de steaua sa, pe care o orbitează în doar 8,5 ore, faţă de 365 de zile, cât îi ia Pământului să facă o revoluţie completă.
Aflată de 40 ori mai aproape de Kepler 78 decât este Mercur, prima planetă din sistemul nostru solar, faţă de Soare, suprafaţa planetei are o temperatură de peste 2.000 de grade.
Temperatura uriaşă ar trebui să nu permită formarea unei planete atât de aproape de o stea, iar oamenii de ştiinţă nu înţeleg cum a fost posibil acest lucru.
Bilele de foc Naga
Numite şi Luminile Mekong sau bung fai paya nak, de către localnici, este un fenomen despre care se spune că are loc la sfârşitul lunii octombrie, în Thailanda, pe râul Mekong, dar care poate fi observat şi din Laos. Evenimentul constă în apariţia unor sfere strălucitoare, care par să se ridice din fluviu Mekong, până la aproape două sute de metri altitudine, după care dispar. Conform martorilor oculari, bilele au o culoare roşiatică, iar dimensiunea lor variază, ajungând până la mărimea unei mingi de baschet.
Posibile explicaţii: Scepticii spun că fenomenul este asemănător fulgerelor globulare, sau că ar putea fi provocat de fosfina din mediul mlăştinos. Un documentar realizat în 2002 susţine că luminile ar fi provocate de trasoare, care ar veni de la soldaţii din partea râului care se află în Laos. Această afirmaţi au stârnit furia localnicilor, care sunt convinşi că sferele sunt generate de un şarpe mistic, care îl cheamă pe Buddha înapoi pe Pământ.