Peugeot vrea sa creasca vanzarile in Asia si mai ales in China, unde au deja peste 72.000 de masini vandute in prima parte a lui 2013. S-au gandit ca e loc de mai bine si vor sa faca valuri la Salonul Auto de la Shanghai unde au adus conceptul Onyx.
L-am vazut prima data la Paris, anul trecut si nu am putut intelege cum sa ai atata cruzime fata de o masina incat sa o lasi sa rugineasca intentionat! Exact asta au facut si designerii cu Peugeot Onyx, care nu are nici urma de lac protector. Drept urmare, aripile si portierele vor fi la mana naturii si vor oxida. Insa nu va fi o rugina oarecare ci mai degraba o patina, deoarece elementele sunt facute din cupru lustruit ca o oglinda.
Peugeot Onyx vine cu un motor V8 de 4,7 litri si 600 CP, ajutat de unul electric de 80 CP. Motorizarea e completata de o transmisie secventiala cu 6 rapoarte. Cu toate astea, masina cantareste doar 1.100 kg, pentru ca aproape jumatate din ea e fibra de carbon.
Interiorul e la fel de impresionant ca si suprafata. Materialul e neutru si omogen, acoperind tot, ca un tapet. Scaunele par integrate in corpul masinii si nu ies in evidenta, accentuand sentimentul salbatic pe care-l poate oferi orice supermasina ce iti scoate sute de mii de euro din buzunar.
Tot la Shanghai, Peugeot prezinta si tehologia HybridAir, care foloseste aerul drept alternativa la bateriile Litiu-Ion. Francezii estimeaza ca HybridAir va reduce consumul la 1,9 litri/100 km si emisiile de CO2 la o valoare de 49g/km.