Când am început să discutăm, am fost curios să înțeleg de ce spre Călărași și nu spre un alt oraș. Scopul călătoriei m-a mirat destul de tare: el și gașca lui voiau să ajungă la un restaurant unde să stea la masă și apoi să revină în București.
Cu destinația finală în minte, au plecat de la o benzinărie de lângă A1 și au oprit într-o pădure pentru a se relaxa. Pentru George era prima excursie cu un grup de motocicliști:
- Este foarte important să pleci la drum cu un grup de oameni în care ai încredere. Fiecare membru din grup trebuie să fie responsabil de ceilalți din jurul lui astfel încât să nu existe surprize neplăcute. Nu ți-ai dori ca cineva să se aplece mai agresiv într-o curbă și să realizeze că în acel moment un alt motociclist îl depășea.
Deși era prima experiență de acest gen, a fost și cel mai frumos drum cu motocicleta de până la acel moment. Afirmația lui George mi-a atras atenția, aducându-mi aminte că și drumul spre Snagov îl încântase foarte tare.
Motivul a fost unul care mi-a arătat încă o dată cât este de pasionat:
- A fost suficient de lung și virajat încât să simt că am profitat la maximum de motocicletă, dar suficient de scurt încât să nu devină obositor.
Și totuși, fiind prima dată când călătorea cu un grup de motocicliști, m-am întrebat cum a știut să se calibreze și să nu facă nicio greșeală pe traseu. Evident că George a avut un răspuns:”am avut noroc că un prieten din grup era foarte experimentat și am căutat să îi copiez fiecare mișcare în viraj. În general, foarte multe lucruri pe motor le înveți prin observare și apoi prin aplicare”.
Este clar că drumurile în afara orașului reprezintă o provocare total diferită pentru motocicliști, iar George ne-a arătat până la acest moment că a știut să se bucure de fiecare și să învețe cât mai multe lucruri care să-l ajute în experiențele viitoare.
În următorul articol vom vedea modul în care un motociclist resimt un drum mai lung, pe care are parte de provocări diferite, precum autostrada, cel spre Constanța.