McLaren a dezvaluit oficial noul P1, inlocuitorul istoricului model F1. Britanicii au ambitii mari cu aceasta masina si o prezinta drept cea mai buna posibila.
"McLaren P1 e rezultatul unei mosteniri de 50 de ani in care am construit masini de pista si de sosea. Acum 20 de ani am reinventat performantele unui supercar cu modelul F1, acum P1 va face la fel.", a declarat presedinte executiv McLaren, Ron Dennis.
Cei de la McLaren nu vor inca sa dezvaluie ce se ascunde sub capota masinii, dar acestia ne asigura ca noul P1 va fi "cea mai buna masina de sosea si pista din lume".
Mai exact: "Nu vrem sa facem cea mai rapida masina din lume, ci cea mai rapida si cea mai satisfacatoare masina de sosea pe un circuit. E testul suprem al unui supercar. Scopul nostru este ca McLaren P1 sa fie cea mai incitanta, capabila, avansata tehnologic si dinamica super masina construita vreodata", spune si Antony Sheriff, directorul McLaren.
Presa de specialitate le-a luat-o inainte celor de la McLaren si anunta ca P1 va avea motor de 3,8 litri V8 bi-turbo, legat de KERS-ul din Formula 1 si 700 de cai putere.
Mai multe detalii vor fi dezvaluite la Salonul Auto de la Paris.