„Ca la noi la nimeni” este o vorbă care se potrivește parcă în fiecare zi pe plaiurile mioritice.
Ziele trecute, oamenii legii din România au dezvlăuit că au reținut un bărbat în vârstă de 55 de ani, despre care s-a aflat ulterior că ar fi interlopul Fane Căpățână (pe numele real Ștefan Dinu), care s-a dat drept polițist și a oprit în trafic o mașină plină cu ucraineni.
Potrivit jurnaliștilor de la Digi 24, interlopul a oprit în trafic o mașină în noaptea de 21 spre 22 iarnuarie 2024 și s-a prezentat a fi polițist din cadrul Brigăzii Antidrog și le-a sustras 3.800 de euro din portofele, când i-a verificat, cetățenilor din Ucraina.
„Pe 31 ianuarie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat cercetat pentru furt calificat şi uzurpare de calităţi oficiale. În fapt, în noaptea de 21 spre 22 ianuarie, în jurul orei 01.00, poliţiştii din Buzău au fost sesizaţi, prin apel la 112, de către un cetăţean străin, cu privire la faptul că, în timp ce conducea un autovehicul pe DN 1B - E577, din direcţia Buzău către Ploieşti, la ieşire din municipiul Buzău, a fost oprit în trafic de către un bărbat. Acesta, folosindu-se de calităţi oficiale, i-ar fi solicitat documentele pentru control, atât lui, cât şi pasagerilor. În acest context, bărbatul ar fi sustras din portofelele ocupanţilor maşinii 3.800 de euro.
Imediat după primirea sesizării, cercetările au fost preluate de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, iar datele oferite de apelant referitoare la persoana care l-ar fi abordat şi la autovehiculul ce ar fi fost utilizat de către aceasta au fost prelucrate cu operativitate întregului dispozitiv de ordine publică. În urma investigaţiilor derulate, poliţiştii au stabilit că bănuit de săvârşirea faptei este un bărbat, de 55 de ani, din Bucureşti. Acesta a fost depistat pe raza localităţii de domiciliu şi a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri, în vederea continuării cercetărilor şi documentării întregii activităţi infracţionale. În urma materialului probator administrat, acesta a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, iar astăzi urmează a fi prezentat parchetului, cu propuneri legale”, se arată în comunicatul oamenilor legii.
Din câte se pare, în anul 2022, Ștefan Dinu, zis și Fane Căpățână, a furat 2.500 de lei tot de la un cetățean străin, prin aceeași metodă: s-a dat drept polițist și l-a legitimat pe acesta, moment în care i-a sustras banii.
foto: Facebook Poliția Română