Cine mai are timp sa citeasca clasicul manual al masinii? La asta s-au gandit si cei de la Audi si au creat aplicatia de iPhone care iti prezinta, cu ajutorul realitatii augmentate, functiile fiecarui buton de pe noul Audi A3. Aplicatia se numeste “eKurzinfo”si e dezvoltata de Metaio. Va fi disponibila in curand si pentru utilizatorii telefoanelor cu Android. Dar inainte de a o descarca, trebuie sa ai un Audi A3. Nou.
Cu ajutorul ei poti afla informatii despre absolut tot ce vrei. eKurzinfo recunoaste peste 300 de elemente ale masinii si iti prezinta informatii simple, in care iti explica functiile, butoanele, sau cum se poate repara un anumit element. Poti scana ce vrei tu la interior sau poti deschide capota si poti invata unde sunt diferitele componente ale masinii. Functia de cautare a elementelor motorului e deocamdata disponibila doar pentru Audi A3 2015 si Audi S3. eKurzinfo iti arata chiar si cum se poate schimba antigelul.
Aplicatia foloseste atat tehnologie de tracking 2D si 3D pentru a intelege ce vrea soferul si e permanent conectata la cloud, asa ca nu are nevoie de prea multe update-uri. Deocamdata, aplicatia e disponibila doar in engleza, germana si japoneza, insa.