Potrivit site-ului oficial, Viper SmartStart are o serie de proprietăţi ce pot oferi conducătorilor auto un grad mult mai mare de confort. Astfel, cu ajutorul tehnologiei SmartStart, smartphone-ul fiecăruia poate deveni un mijloc de control al propriului automobil: dezgheaţă geamurile, porneşte motorul, încuie sau descuie maşina sau deschide portbagajul.
În plus, Viper SmartStart poate oferi informaţii în legătură cu locul în care automobilul este parcat, anunţă când altcineva încearcă să pornească autovehiculul sau atunci când şoferul depăşeşte o anumită viteză.
Întrucât raza de acţiune nu reprezintă o problemă, toate aceste comenzi pot fi executate de oriunde, dacă utilizatorul se află într-o zonă în care telefonul are semnal.