Și tren și autobuz! Japonia a construit primul vehicul dual. DMV-ul (Dual Mode Vehicle) care poate avea şi funcţia de tren şi de autobuz, poate circula la fel de bine pe drum şi pe calea ferată, și-a făcut debutul public în oraşul Kaiyo din prefectura Tokushima din Japonia.
La o simplă apăsare a unui buton, în doar 15 secunde, roţile de cauciuc sunt înlocuite cu unele de oţel, iar autobuzul se transformă în tren. La construcţia vehiculului s-a lucrat timp de 10 ani. Proiectul-pilot ar putea fi extins în mai multe zone, mai ales rurale, cu populație în vârstă.
Aceste vehicule ar putea ajuta oraşele mici, cu o populaţie în vârstă şi în scădere.
Shigeki Miura, președintele ASA Coast Railway: "Când autobuzul ajunge la o linie de tren după o porțiune de șosea, roțile de tren coboară din partea din față, care va fi puțin elevată, iar roțile din spate rămân pe terasament astfel încât autobuzul să se poată deplasa pe șine."
Miura speră că acest proiect îi va încuraja pe fanii căilor ferate din toată Japonia să viziteze zona. Autobuzul-tren poate ajunge în locuri greu accesibile, astfel că va avea un dublu rol. Este destinat atât turiştilor care vor să admire peisaje inedite, cât şi populaţiei locale îmbătrânite pentru a se deplasa cu mai multă uşurinţă.
Cum funcționează?
Acest vehicul a fost botezat de japonezi DMV (Dual Mode Vehicle) şi arată ca un autobuz şi rulează pe şosea cu cauciucuri normale. Dar când ajunge la o intersecţie cu calea ferată, roţile de oţel coboară din burta vehicului, transformându-l efectiv într-un vagon de tren.
Roţile trenului ridică anvelopele din faţă de pe şină, în timp ce roţile din spate stau jos pentru a propulsa DMV-ul pe calea ferată.
Ce viteză prinde?
DMV poate transporta până la 21 de pasageri şi circulă cu o viteză de 60 de km/h pe căile ferate şi poate merge cu până la 100 de km/h pe drumurile publice. Alimentată cu motorină, mica flotă de vehicule, care vin în diferite culori, va circula de-a lungul coastei insulei Shikoku din sudul Japoniei, conectând mai multe oraşe mici şi oferind pasagerilor un peisaj atractiv de pe litoral.
Captură YouTube