Printre filmele incluse în top se numără "Les Misérables" şi "The Dark Knight Rises".

"The Master", regizat de cineastul Paul Thomas Anderson, este cel mai bun film al anului 2012, afirmă editorii revistei Rolling Stone. Filmul "The Master", despre care presa de specialitate afirmă că este inspirat din viaţa fondatorului Bisericii scientologice, Ron Hubbard, a fost lăudat de majoritatea criticilor de cinema.

Actorul Joaquin Phoenix interpretează în acest film rolul unui veteran din Al Doilea Război Mondial, alcoolic şi cu moralul "complet în derivă", care îşi găseşte consolarea într-un cult religios condus de un lider carismatic, interpretat de Philip Seymour Hoffman.

Românul Mihai Mălaimare Jr. a lucrat ca director de imagine pentru acest lungmetraj.

Pe locul al doilea în lista întocmită de editorii revistei Rolling Stone se află thrillerul de acţiune "Zero Dark Thirty", iar poziţia a treia a revenit dramei cu accente mistice "Beasts of the Southern Wild", informează contactmusic.com.

Peliculele "Lincoln" şi "Argo" ocupă locurile al patrulea, respectiv al cincilea pe această listă.

Topul 10 al celor mai bune filme ale anului 2012 este completat, în ordine, de lungmetrajele "Silver Linings Playbook", "Life of Pi", "Les Misérables", "Moonrise Kingdom" şi "The Dark Knight Rises".

În 2011, editorii revistei Rolling Stone au desemnat lungmetrajul "Drive", cu Ryan Gosling în rolul principal, drept cel mai bun film al anului.