Kristen Stewart şi Robert Pattinson, a căror relaţie din viaţa reală este marcată de multe episoade dramatice, s-au clasat pe primul loc în acest top, întrucât filmele din seria "Amurg" în care au apărut împreună au obţinut încasări de 1,17 miliarde de dolari, informează huffingtonpost.com.
Revista Forbes a analizat încasările obţinute de filmele romantice produse la Hollywood în ultimii trei ani.
Pe locul al doilea s-a clasat cuplul alcătuit pe marele ecran din actorii Rachel McAdams şi Channing Tatum, care au jucat împreună în filmul "The Vow", ce a avut încasări de 125 de milioane de dolari.
Jennifer Aniston şi Adam Sandler alcătuiesc cuplul aflat pe poziţia a treia, întrucât filmul lor "Just Go with It" a avut încasări de 103 milioane de dolari.
Topul 10 al cuplurilor de actori care au jucat în filmele produse la Hollywood cu cele mai mari încasări este completat de Sarah Jessica Parker şi Chris Noth (locul al IV-lea, cu 95 milioane de dolari, "Totul despre sex"), Julianne Moore şi Steve Carell (locul al V-lea, cu 84 milioane de dolari, "A naibii dragoste"), Amanda Seyfried şi Channing Tatum (locul al VI-lea, cu 80 milioane de dolari, "Dragul meu John"), Natalie Portman şi Ashton Kutcher (locul al VII-lea, cu 71 milioane de dolari, "Fără obligaţii"), Miley Cyrus şi Liam Hemsworth (locul al VIII-lea, cu 63 milioane de dolari "Ultimul cântec"), Zac Efron şi Taylor Schilling (locul al IX-lea, cu 60 milioane de dolari, "The Lucky One") şi Reese Witherspoon şi Robert Pattinson (locul al X-lea, cu 59 milioane de dolari, "Apă pentru elefanţi").