În urmă cu doar câteva zile, în mediul online au apărut mai multe imagini cu mașina Ferrari pe care o deține Tzancă Uraganu, bolidul fiind distrus într-un accident rutier.
Inițial s-a crezut că în autoturism se afla chiar manelistul, însă până la urmă s-a aflat că mașina era condusă de șoferul fratelui lui Tzancă Uraganu, Miraj Tzunami. Iar acesta din urmă se afla și el în Ferrari.
„La data de 30 septembrie a.c., în jurul orei 20.20, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că, pe șoseaua Alexandriei din Bragadiru, s-a produs un accident. La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri din Bragadiru, pentru efectuarea de activități din competență, unde au constatat că cele sesizate se confirmă, în evenimentul rutier fiind implicate 4 autoturisme, respectiv 2 aflate în mers, iar celelalte 2 fiind parcate, toate pe același sens de mers. În urma accidentului, nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatele alcooltest, rezultatele fiind negative, iar unul dintre șoferi, în vârstă de 39 de ani, a fost testat cu aparatul drug test, care a evidențiat un rezultat negativ”, au anunțat polițiștii.
Potrivit unui live făcut în mediul online de Tzancă Uraganu, el nu a avut foarte multe detalii despre accident, aflând doar că mașina este distrusă și că fratele lui este bine.
@da.ne.zu #fyp #fypシ #5pasidebine #xyzbca #tzancauraganu #crash #accident @tzzzancauraganu ♬ Banii - Tzanca Uraganu & Manele Mentolate
„Vreau să le mulțumesc tuturor celor care și-au făcut griji pentru mine și mi-au dat mesaje și m-au întrebat ce am pățit. Este adevărat, este adevărată treaba cu acest mic accident. A fost fratele meu în mașină, cu șoferul lui. Au luat mașina să se plimbe... Din ce am înțeles, o altă mașină a intrat puțin în ei. Mașina mea a derapat și s-a dus într-un șant, așa cum a văzut toată lumea. Eu nici măcar nu sunt acasă, nu știu exact ce s-a întâmplat... Dar sunt bine, nu a fost vorba de mine, nu am fost eu în mașină. Pentru toți cei care își fac griji pentru mine... Să știe toată lumea că nu am avut nicio legătură cu acest accident. Important e că e fratele meu bine, asta e tot ce mă bucură. Nu mă interesează de nicio mașină. Mașina este full CASCO. Nu avem nici cea mai mică pagubă. Important e că fratele meu este bine și că nu s-a întâmplat absolut nimic. Putea să fie și o mașină de 7 milioane de euro.. dacă pățea el ceva, nu mai avea nicio valoare”, a spus Tzancă Uraganu.