Luna trecută, înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 6,9%, la 1.209.551 vehicule, de la 1.131.946 de unităţi în aprilie 2014, a anunţat, marţi, Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Toate marile pieţe au contribuit pozitiv la creşterea generală, în special Italia, unde înmatriculările au crescut cu 24,2%, Germania (6,3%), Marea Britanie (5,1%), Spania (3,2%) şi Franţa (2,3%).

Piaţa auto din România a consemnat o creştere de 11,2% în aprilie, fiind înmatriculate un număr de 5.842 de autoturisme, faţă de 4.935 în perioada similară din 2014.

Vânzările de autoturisme au înregistrat, în perioada ianuarie-aprilie 2015, o creştere de 8,1% în Europa, la .848.058 vehicule, de la 4.485.499 de unităţi în primele patru luni din 2014. Toate marile pieţe au contribuit pozitiv la creşterea generală, în special Spania, unde înmatriculările au crescut cu 23,9%, Italia (16,2%), Marea Britanie (6,4%), Germania (6,4%) şi Franţa (5,6%).

Piaţa auto din România a consemnat o creştere de 9% în perioada ianuarie - aprilie 2015, fiind înmatriculate un număr de 19.915 de autoturisme, faţă de 18.277 în primele patru luni din 2014.

Statisticile vizează pieţele auto din 29 de state europene, din care 26 provin din Uniunea Europeană, fără Malta, iar trei state sunt participante la Acordul European de Comerţ Liber (EFTA), respectiv Islanda, Norvegia şi Elveţia.

AGERPRES