Deși încă tânără și în căutări, piața de automobile electrice second hand există și câștigă din ce în ce mai mulți adepți. Tudor Bratu și Costin Giurgea, doi împătimiți ai noilor tehnologii prietenoase cu mediul, au făcut o radiografie a pieței auto electrice la mâna a doua.
Care sunt avantajele unei mașini electrice rulate
Principalul atu al unei mașini electrice second hand, care nu diferă mult de cel pe care-l are și o mașină cu motor termic second hand, este prețul de achiziție scăzut. Acesta este motivul principal pentru care românii preferă orice automobil la mâna a doua, în detrimentul unuia nou.
„Indiferent ce autonomie are mașina ta electrică pe care o cumperi, dacă o iei nouă e costisitoare. Cu tot cu programul Rabla”, spune Tudor Bratu în cel de-al doilea episod al emisiunii Autotrends by Autovit.ro.
De exemplu, un Audi E-Tron din 2020, cu 10.000 km la bord, cu dotări de lux, costă 58.990 de euro pe autovit.ro. Una nouă, cu dotări similare, costă circa 90.000 de euro. În doar un an, timp în care a parcus doar 10.000 km, această mașină nu s-a deteriorat vizibil încât să-i scadă prețul atât de mult. Și, totuși, ea e la vânzare pe platforma online.
Concluzia este că mașinile electrice nu au o rată de uzură mai mare decât cele cu motoare termice, ba par a se ține foarte bine după 10.000 km.
Costurile de întreținere sunt extrem de importante atunci când decizi că vrei să cumperi un autoturism. În cazul mașinilor electrice, chiar și second hand, acestea se apropie de zero. Cum așa? Simplu.
„Când ajungi, într-un final, la prima revizie cu o mașină electrică o să schimbi niște filtre, de aer, de polen”, a adăugat Tudor Bratu, care a testat o electrică cu sistem de frânare pe discuri doar pe puntea față. „Când trebuie să schimbi plăcuțele, le schimbi doar pe față”, a mai spus Bratu.
Garanția oferită de dealerul auto este foarte importantă pentru cei care își cumpără mașini rulate. De aceea, este mai mult decât indicat să cauți un partener autorizat, care să-ți acorde toată asistența de care ai nevoie și informații reale despre istoricul mașinii.
Află în VIDEO-ul de mai jos cum protejezi o baterie de mașină electrică rulată și cum te ajută infrastructura de încărcare din România!
Cauți mai mult de atât? Intră pe blog.autovit.ro! Acum chiar le ai pe toate!