Ultima etapă din 2021 din Formula 1 a fost un adevărat carusel de sentimente pentru pasionații sportului cu motor.
Până în ultimul tur, toată lumea era aproape sigură că Lewis Hamilton va fi din nou campion mondial, pentru a opta oară, intrând astfel în istorie ca având cele mai multe titluri în vitrină. Însă, apariția safety car-ului a dat peste cap toate calculele, iar Max Verstappen l-a depășit în ultimul tur pe britanic, astfel că tânărul de doar 24 de ani a devenit primul olandez care câștigă titlul în Formula 1.
Prezentă alături de Cătălin Botezatu și de mai multe prietene în Abu Dhabi, pentru a vedea pe viu ultima etapă a acestui sezon de Formula 1, Anamaria Prodan a făcut o dezvăluire inedită într-un video de pe Instagram. „Mai am puțin și câștig pariul. Hamilton”, spunea sexy-impresara înainte de finalul cursei.
Potrivit celor de la Realitatea Sportivă, televiziune la care Anamaria Prodan este acționar, suma pe care aceasta o pariase pe victoria lui Lewis Hamilton se ridică la fix 500.000 de euro! Din câte se pare, cota pentru o victorie a britanicului era de 2, astfel, dacă el ar fi ieșit învingător, Anamaria Prodan ar fi câștigat 1 milion de euro! Doar că Max Verstapen le-a dat planurile peste cap și s-a încoronat campion.