Am discutat in episoadele trecute la ce trebuie sa avem grija in antrenamentul copiilor dar si ce trebuie sa evitam in acest sens. Scopul este acelasi, ca actualul copil sa ajunga in senior complet din toate punctele de vedere.

Pentru asta trebuie sa invete anumite lucruri si din pacate cam toate se invata prin experienta. Adica mai intai dau gres si abia apoi invata din acea greseala. Insa este imperativ necesar ca toti sportivii sa treaca prin aceste experiente de cate ori este nevoie pana isi invata lectia.

Primul lucru pe care trebuie sa il invete este ca rezultatul lor in competitii este direct proportional cu dedicarea lor la antrenament. Concursurile nu se castiga in ziua concursului, ci in spatamanile pregatitoare pentru competitie.

Campionii se fac, nu se nasc, asa cum spune un proverb clasic. Este datoria voastra ca antrenori sa ii faceti sa dea maximul la antrenament si tot voi sa le puneti „proba” in fata atunci cand nu au tras suficient la sala si rezultatul in concurs a fost pe masura.

Sa va dau si un exemplu concludent in aceasta privinta. Am la sala un baiat de 11 ani care este foarte inalt pentru varsta lui, insa destul de slabut. Daca nu face 4 saptamani cu minim 3 antrenamente pe saptamana, nu ajunge in maxim de forma la concurs. Am fost cu el la campionatul national la sfarsitul anului trecut si a iesit pe locul 2, cu un meci pierdut la decizia arbitrilor in finala.

Nu asta a fost problema, ci ca a ramas far gaz inca din semifinala. A reusit sa duca doar 2 meciuri la intensitate maxima, unul asa si asa, si finala in care a tras de el sa o termine in picioare. Chiar si asa, meciul s-a terminat egal la puncte si ar fi putut castiga insa ma bucur ca nu a facut-o. I-am explicat dupa meci ca cele 2 saptamani de absenta in ultima luna dinaintea concursului si-au pus amprenta pe evolutia lui. A inteles asta la urmatorul concurs cand nu a mai lipsit si a castigat lejer 3 meciuri, toate la intensitate maxima.

Al doilea lucru pe care copiii trebuie sa il invete e ca inainte de toate fac sport, iar sportul nu trebuie sa aiba repercusiuni negative asupra noastra. In sport exista victorii dar si infrangeri, zile bune si zile rele, important este sa le placa sa vina la antrenament si sa dea tot ce au mai bun din ei.

Nu exista sportivi care sa nu piarda si o infrangere inseamna de multe ori un lucru bun, din care sportivii au de invatat. Atunci cand ajung sa fie seniori, sportivii trebuie sa priveasca sportul ca o latura a vietii lor ce le aduce placere, sa nu resimta presiune si sa nu aiba repercusiuni negative asupra lor.

Al treilea lucru pe care trebuie sa il invete copiii, si este unul de care nu se prea tine cont, este ca arbitrul nu este niciodata de vina atunci cand pierzi un meci. Am incercat sa le inhib orice pornire de genul „m-au furat arbitrii”, chiar si atunci cand au facut-o. Arbitrii sunt ultimii pe care un sportiv trebuie sa dea vina. Daca un copil nu invata ca el este de vina atunci cand celalalt sportiv puncteaza impotriva sa, si nu arbitrul, atunci lucrurile o sa fie mult mai grave cand ajung seniori.

Vad sportivi pe la campionate care comenteaza la orice decizie a arbitrului, care dau din cap nemultumiti sau ridica mainile in aer. Si, mai rau, vad antrenori care fac ca toate cele pe margine. Nu arbitrii sunt de vina pentru esecurile unui sportiv! Exista si greseli din partea lor, evident, insa nu am vazut niciodata un sportiv sa fie clar mai bun decat adversarul sau si arbitrii sa il scoata pe celalalt invingator!

CONCLUZIA: Copiii trebuie sa invete ca rezultatele vor fi pe masura muncii depuse, ca nu pot castiga fiecare competitie dar ca pot da maximul pentru asta de fiecare data si ca nu arbitrii sunt de vina pentru infrangerile lor.

SFATUL ANTRENORULUI: Romanul are boala de a da vina pe arbitru la orice. De la fotbal la handbal si la Karate. Incercati sa nu le inspirati aceasta atitudine sportivilor, nu vor avea decat de pierdut. Si fie vorba intre noi, unii antrenori ar trebui sa invete sa se controleze si sa se poarte atunci cand stau la colt ;)