Îngrijoraţi de faptul că "Gazza" zăcea doborât de alcool pe asfalt, trecătorii au chemat ambulanţa, informează thesun.co.uk.

Fostul component al echipei naţionale de cricket a Angliei, Ronnie Irani, care a contribuit cu bani la internarea lui Gascoigne într-o clinică de dezalcoolizare din Statele Unite, a mărturisit că se teme de "ce e mai rău" în privinţa legendei fotbalului britanic.

"A recidivat puternic. Sper să îşi revină şi să lupte, dar este o problemă majoră dacă mai rezistă corpul lui. Sunt cazuri zilnice de oameni care mor din pricina dependenţei de alcool. Sperăm să nu se întâmple şi cu el" , a declarat Ronnie Irani. "Trebuie să încercăm toţi să îl salvăm, nu trebuie să renunţăm în privinţa niciunei persoane. Are şi probleme mentale, va fi foarte greu pentru el", a mai precizat Irani.

CLICK AICI PENTRU FOTO

Gascoigne a fost internat de nenumărate ori în clinici de dezalcoolizare, dar nu a reuşit să învingă dependenţa de alcool. Prima internare a avut loc în anul 2001, când Gascoigne, pe atunci la Glasgow Rangers, a fost trimis la clinica Meadows de managerul Walter Smith.

Paul "Gazza" Gascoigne a evoluat, pe parcursul carierei sale, la formaţii ca Newcastle United, Tottenham Hotspur, Lazio Roma, Glasgow Rangers sau Middlesbrough. În perioada în care a evoluat la Glasgow Rangers, Gascoigne a jucat şi împotriva echipei Steaua Bucureşti, în Liga Campionilor, marcând un gol în partida pe care "roş-albaştrii" au terminat-o la egalitate, 1-1, pe terenul scoţienilor.

În calitate de component al "naţionalei" Angliei, Gascoigne a jucat două semifinale la turnee finale, ambele contra Germaniei. Şi la Campionatul Mondial din 1990 din Italia şi la Campionatul European din 1996 din Anglia, "naţionala" engleză a fost eliminată la penalty-uri de Germania.