Ciclistul american Lance Armstrong va pierde cele şapte titluri cucerite în Turul Franţei şi va fi radiat pe viaţă din ciclismul profesionist, a anunţat, joi, Agenţia Americană Antidoping (USADA).
Directorul general al USADA, Travis Tygart, a declarat că Armstrong va fi deposedat de toate rezultatele înregistrate începând cu 1 august 1998.
Acest anunţ survine după ce rutierul, care s-a retras din activitate, a anunţat că renunţă la lupta judiciară cu USADA, care îl acuză de dopaj în perioada 1999-2005.
Armstrong, care şi-a reafirmat, joi, nevinovăţia, a luat acestă decizie după ce tribunalul federal din Austin, Texas, i-a respins, luni, recursul formulat împotriva USADA, ceea ce permitea agenţiei antidoping să-şi continue ancheta cu privire la sportivul de 40 de ani.
"Astăzi, întorc pagina. Nu mă voi mai ocupa mult timp de această chestiune, în circumstanţele date. Mă voi consacra muncii pe care am început-o înainte de a câştiga Turul Franţei: să-i ajut pe oamenii şi familiile afectate de cancer", a declarat Armstrong pe contul său de Twitter.
Ciclistul a acuzat USADA că nu este în măsură să-l cerceteze şi a cerut un arbitraj în justiţie, estimând că drepturile sale constituţionale au fost încălcate. Armstrong a declarat că este obosit de această bătălie şi de stresul care apasă asupra vieţii sale personale şi profesionale.
"Vine un moment în în viaţa fiecăruia când trebuie să spună «este de ajuns».
Pentru mine acest moment a venit. Povara pe care această situaţie o reprezintă pentru familia mea, pentru munca mea, pentru fundaţia mea m-a adus unde sunt astăzi, să terminăm cu prostiile astea", a adăugat el.
Agenţia antidoping l-a acuzat pe Armstrong că a utilizat substanţe interzise, printre care EPO şi steroizi, precum şi transfuzii sangvine începând din 1986.
Armstrong, care s-a retras anul trecut din activitate, a depus plângere la un tribunal federal încercând să oprească ancheta USADA, însă a pierdut.