Partida a început după ora 4 dimineaţa. Dar mi-am spus că Simona merită respectul unei vizionări live. Şi încă un dram de energie transmis din faţa unui televizor din ţara sa.

Până la urmă somnul m-a învins un pic după ora şase. Dar mersesem cu Simona până la 3-0 în decisiv. Misiunea era ca şi îndeplinită.

Există fotbalul care se identifică nativ cu Craiova, în ciuda crizei din ultimii ani. Există Vâlcea, asociată pentru totdeauna cu handbalul chiar şi după sucombarea Oltchimului. Există hocheiul, emblema Harghitei. Spui gimnastică şi gândul îţi zboară la Deva. Ei bine, cred că după ce steaua Simonei Halep a ajuns deja în Hall of Fame-ul tenisului feminin românesc, Constanţa este oraşul acestui sport în România.

De acolo a plecat Andrei Pavel, cel mai bun jucător din era post-Năstase. Acolo s-a lansat Horia Tecău, excelentul nostru jucător de dublu. Constanţa l-a dat şi pe George Cosac, sfertfinalist la dublu la Jocurile Olimpice de la Barcelona, actual preşedinte al federaţiei. Acum constănţeanca Simona Halep forţează intrarea între cele mai bune 10 jucătoare ale lumii şi confirmă că niciun alt oraş din România n-a dat atâtea valori în tenis.

Sportivii din Serbia au fost deseori invocaţi pentru întruchiparea spiritului combativ extrem. În meciul dintre Halep şi Jankovic, sârboaica a fost totuşi din Constanţa. Simona a avut combativitatea unei sârboaice şi stăpânirea de sine a unei nemţoaice. Poate că Simona nu are o lovitură specială care s-o scoată în evidenţă printre jucătoarele din top. Însă are această armă a forţei mentale care a ajutat-o să răstoarne meciuri pe final precum Gabi Szabo pe vremuri în cursele de atletism.

Cu această armă, Simona Halep s-a ridicat de la pământ după ce fusese făcuta knock-down în setul doi de Jankovic, a câştigat un game maraton esenţial în debutul setului decisiv şi apoi a zdrobit o fostă lideră mondială care a clacat psihic.
În ciuda staturii mici, Simona şi-a dezvoltat un prim serviciu onorabil şi un al doilea serviciu care compensează lipsa de viteză prin tehnicitate, prin efect.

Simona este rezistentă în jocul de pe fundul terenului, cu un joc echilibrat atât pe dreapta cât şi pe rever, cu o lungime bună a mingilor şi cu o alternanţă inteligentă a loviturilor de siguranţă cu cele riscante. Jocul său de pasare a adversarei urcate la fileu a suferit în meciul cu Jankovic, dar măcar în sfertul de finală cu micuţa Cibulkova, 1.61 m, acesta detaliu n-ar trebui să conteze foarte mult.

În primul film vorbit în aromână, „Nu sunt faimos, dar sunt aromân”, se vorbeşte de capacitatea aromânilor de a răzbi oriunde în lume. La capătul lumii, în Australia, o aromâncă îşi croieşte drumul spre faimă şi reuşita financiară cu ambiţia tipică neamului său.