Adrian Păunescu, autorul unicei performanţe de a fi poet de curte al sinistrului cuplu Ceauşescu şi totodată creator al unui cenaclu cu impact uriaş printre tinerii aflaţi în căutarea unei fărâme de libertate de expresie artistică în perioadă neagră a comunismului, a scris cele mai frumoase imnuri ale unor echipe de fotbal din România.

Cântecele dedicate cluburilor Universitatea Craiova şi Rapid, marile hituri ale istoriei fotbalului românesc care au inspirat milioane de fani, au fost scrise de acelaşi om care a „deversat” în pagini stipendiate pe bani grei cele mai abjecte versuri de preaslavire a unor dictatori penibili spre greaţa altor (sau aceloraşi?) milioane de oameni.

Administratorul acestei creaţii care a însoţit povestea unică a Craiovei Maxima, Andrei Păunescu, fiul lui Adrian Păunescu, a anunţat că imnul scris de tatăl său pentru Universitatea Craiova a fost cedat clonei create acum câteva luni într-o complicitate între autorităţile fotbalului şi cele locale din Craiova care aduce aminte de vremurile sinistre în care comuniştii puneau mâna pe fotbal după al doilea război mondial prin tentaculele sale numite Steaua (CCA) şi Dinamo.

Imnul Craiovei Maxima a fost un cântec dedicat unei echipe care a îngenuncheat sistemul nu numai prin performanţe dar şi printr-o aură care a transformat-o dintr-o formaţie locală într-una naţională, performanţă unică în istoria fotbalului nostru în care doar echipele din Bucureşti au căpătat o statură naţională. În cântec se vorbeşte despre olteni, dar imnul a fost murmurat şi de moldoveni, ardeleni sau dobrogeni, fascinaţi de o ceată de răzvrătiţi, urmaşi ai lui Iancu Jianu şi ai haiducilor lui, în luptă cu potera dinamovisto-stelistă de la Bucureşti.

Acum, într-o răsturnare penibilă de situaţie, imnul este livrat (normal, „cu titlu gratuit”) de fiul lui Adrian Păunescu unei echipe pe care nici părinţii săi spirituali, Naşu’ şi Olguţa, n-o aveau în plan pe când Adrian Păunescu deceda. Şi altor olteni, care ţin cu FC Universitatea Craiova, li se „interzice” printr-o precizare clară să mai fredoneze cântecul cu care au fost crescuţi de părinţii lor...

Justificarea străvezie a fiului lui Adrian Păunescu, cum că imnul trebuie direcţionat către Craiolguţa pentru că numai aceasta poate face performanţă, este o probă clară că oportunismul s-a transmis în familia poetului.

Rămâne să aşteptăm acum ca o Olguţă de Bucureşti să înfiinţeze un Rapid cu mai mulţi bani decât cel ce joacă acum cu mii de fani alături în Giuleşti şi fiul lui Adrian Păunescu să ne anunţe că de-acum nu mai pot fredona „suntem peste tot acasă” decât suporterii care aleg să se urce în Rapidul cu vagoanele proaspăt revopsite şi nu în hârbul ăla vechi de 90 de ani...