Elisabeta Lipă, una dintre cele mai mari canotoare, a spus care este dieta sa și ce program de antrenament are pentru a se menține în formă.
Cvintupla campioană olimpică s-a retras din sportul de performanță, dar nu și-a pierdut tonusul. În vârstă de 58 de ani, marea canotoare a României are un stil de viață echilibrat, din care nu lipsește mișcarea și o dietă sănătoasă. Președinta FR Canotaj, Elisabeta Lipă, a dezvăluit ce alimente mănâncă și ce fel de exerciții face, pentru a se meține în formă.
„La alimentație, eu de fel nu sunt gurmandă, și atunci pot să mă limitez și la cantitate și, în general, nu mănânc foarte multă carne, sunt mai mult pe lactate, pe fructe. Dacă scap puțin altfel decât sunt obișnuită zi de zi, atunci a două zi iau măsuri. Tot timpul mă raportez la haine, dacă hainele încep să strângă, atunci clar nu ajung până acolo, dar dacă se întâmplă lucrul ăsta, atunci iau măsuri. Am făcut sport atât de mulți ani, coloana este foarte șubredă, am stresat-o 24 de ani de activitate și trebuie să am grijă de ea. Orice kilogram pe care îl pui pe coloană se simte și eu încerc să evit acest lucru!„, a declarat Elisabeta Lipă, pentru click.ro.
Preparatul de care nu se mai atinge
Fosta campioană a mărturisit că are repulsie când vede în farfurie pieptul de pui. În timpul carierei sportive, acesta a fost preparatul pe care îl avea zilnic în farfurie, neexistând o diversitate alimentară în dietă, la acea vreme.
„Nu mai suport și nu mai mănânc, și mă ia cu fiori pe șira spinării când văd pieptul de pui la grătar. Poate să fie el oricât de bun, numai când îl văd în farfurie mă blochez. Oricât de tare mi-ar fi foame. Asta am avut în meniu atâția ani: grătar, piept de pui. Vită nu prea mâncam pentru că sportivii în general nu prea mănâncă vită, doar piept de pui că era cel mai sigur. Nu-l mai suport”, a declarat Elisabeta Lipă pentru ego.ro
Ce antrenamente face acasă
„Sănătatea te ajută să te menții, să ai tonus. Fac mișcare pentru mine și anume: nu merg la sală, am acasă o eliptică, și fac 50 de minute pe această eliptică, fac exerciții, stretching pentru că articulațiile, normal, se „gripează”, dacă nu ai grijă de ele. Asta fac! Având în vedere că am acasă această posibilitate să mă mișc, mă mișc de câte ori vreau eu, depinde de stare. În general fac sport dimineața, atunci e cel mai bine. Mă trezesc, îmi beau cafeaua, mă mișc o oră, după care îmi văd de treabă. Când am program dis de dimineață, atunci vin seara! Dacă sunt foarte obosită, atunci fac doar stretching. Când sunt în tonus, îmi vărs nervii și pe eliptică.„, a mai adăugat Elisabeta Lipă,
Elisabeta Lipă, multiplă campioană olimpică, desemnată canotoarea secolului XX, a obţinut de-a lungul carierei performanţe greu de egalat, depăşind recorduri peste recorduri.
Foto Facebook