Teoriile de psihologie sportivă vorbesc despre un ascendent pe care-l ai faţă de adversar cu un echipament de această culoare.

Aşa s-a justificat la un moment dat şi schimbarea în roşu a echipamentului naţionalei României, „să nu ne mai mănânce vaca-n păpuşoi” cu galbenul nostru tradiţional.

Problema lui Djokovic este că în roşu a dat peste un taur. Pentru că asta este Nadal pentru istoria tenisului: taurul. Dacă Federer este dansatorul clasic, dacă Borg este robotul, Năstase violonistul, McEnroe rockerul, Edberg lordul, Connors wrestlerul iar Sampras pistolarul, Nadal este „ the raging bull”, un Jake LaMotta al tenisului. Încasatorul perfect care rezistă oricărui atac şi până la urmă triumfă...

Nicio altă rivalitate din istoria tenisului nu a generat atât de multe episoade precum cea dintre Nadal şi Djokovic. Multe dintre ele antologice. Şi totuşi, această epopee cu aproape 40 de bătălii nu este percepută ca una dintre marile rivalităţi ale istoriei tenisului.

Automatismele din Cişmigiul virtual al tenisului fac referire mereu la Nadal contra Federer, deşi Djokovic stă mai bine în disputele cu Nadal decât „cel mai bun jucător din toate timpurile”... Sârbul nu are însă anvergura pentru a intra în mentalul fanilor tenisului ca un partener de rivalitate istorica al lui Nadal.

Djokovic pare să fie în faţa spaniolului doar un apărător al „recordului recordurilor” lui Federer, cel de 17 titluri de Grand Slam câştigate de elveţian. Djokovic l-a mai oprit în ultimii ani pe Nadal, însă spaniolul a strâns deja la 27 de ani 13 trofee de Grand Slam şi pare a avea potenţialul de a-i sufla lui Federer perla coroanei, acest „record al recordurilor”...
În fotbal se spune că atacanţii vând biletele dar defensiva câştigă trofeele.

O chestiune valabilă şi în baschet sau handbal...Şi pe care Nadal a adus-o şi în tenis. Nu există jucător care să domine atât de autoritar tenisul apărându-se. A mai existat un Borg, a mai existat un Moya... Dar ca zidul Nadal nu s-a mai pomenit aşa ceva. Acesta este câştigătorul US Open din 2013. Un învingător care a obţinut setul trei al finalei cu doar şase lovituri direct câştigătoare în timp ce învinsul a trimis 17 mingi direct câştigătoare în acel set...

Însă Nadal nu este doar tenis procentaj. Forehandul său în lung de linie cu o arcuire superbă a mingii în aer şi cu o aterizare fix în colţul terenului, lăsându-l pe Djokovic fără replică, este o minune a balisticii în tenis. Iar crosurile în unghiuri închise, imposibil de returnat pentru Djokovic, sunt ca torpilele de nedetectat de radarul advers...

Rafael Nadal cel mai bun din lume este ca Fabio Cannavaro Balon de Aur în 2006. Are şi defensiva farmecul său. Revenirea spaniolului în topul mondial pare inevitabilă. Unii cred chiar că inevitabilă este ascensiunea lui până în fruntea istoriei tenisului...