Anne Lima, o braziliancă în vârstă de 34 de ani, a reușit să uimească întreaga planetă cu felul în care îi arată corpul.
Chiar dacă la prima vedere pare o bombă sexy, Anne Lima spune că bărbații sunt de-a dreptul șocați de felul în care picioarele ei arată, deoarece brazilianca este plină de mușchi. Mai mult decât atât, ea a dezvăluit că primește foarte multe mesaje dure atât pe internet, cât și în viața reală. Iar cea mai ciudată întâmplare a avut loc când a ieșit la o întâlnire cu un bărbat care i-a spus că picioarele ei arată precum cele ale lui Cristiano Ronaldo!
„Nu-mi pasă de aceste comentarii, le primesc tot timpul. Și la sală, și pe stradă. Picioarele mele sunt naturale. Nu mi-am făcut niciun fel de intervenție, se poate vedea și forma mușchilor. Oamenii spun că picioarele mele sunt uriașe și chiar mai mari decât ale fotbaliștilor. Cel mai ciudat a fost când am mers la o întâlnire și partenerul mi-a spus că picioarele mele sunt ca ale lui Cristiano Ronaldo. M-am simțit inconfortabil atunci. Eu le compar cu trunchiurile de copac. Când mă uit în oglindă, văd un copac mare și puternic”, a spus Anne Lima, potrivit jurnaliștilor de la Daily Mail.
Brazilianca le-a dezvăluit britanicilor că merge la sală de patru ori pe săptămână și nu stă niciodată mai puțin de două ore. Iar acest program îl are de 14 ani!