Un succes cu atât mai onorant, având în vedere că el a fost opţiunea câştigătoarea a votului la care au participat fotbaliştii din Italia.

La 34 de ani şi fără să fi fost niciodată un superatlet de tipul Cristiano Ronaldo, Pirlo se mişcă în tricoul alb-negru al Juventusului precum legendele aduse în case de televiziunea alb-negru. Însă italianul are ceva care îl face să fie cel mai bun în epoca televiziunii HD spre 3D: mintea. Inteligenţa fantastică a lui Pirlo îl ajută pe acest campion fără vârstă să compenseze deficitul de dinamism pe care-l are în faţa unor adversari pleznind de vitalitate.

Pasele sale sunt desprinse din şah, au polivalenţa traiectoriilor unei regine pe tabla cu pătrăţele, sunt inteligente, anticipează mişcările adversarului şi duc atât de des la şah si, finalmente, mat. Ironia maximă este că „pirla”, variantă „feminizată” a numelui său înseamnă într-un „slang” italian „idiot”. Chiar şi numele marelui mijlocaş pare a fi un camuflaj înşelător pentru adversarii din Serie A.

La mijlocul terenului s-au inventat atât de multe specii de mijlocaşi. Decarul, mediapunta, extremele, mijlocaşul defensiv, mijlocaşul box to box, interiorul de dreapta sau de stânga. Pirlo nu poate fi încadrat însă nicăieri. Este câte un pic din fiecare, dar nimic din toate acestea.

Este unic. Este foarte retras ca poziţie pentru un coordonator. Stă departe de ofensivă, dar contribuie mai mult la atac decât la apărare. Este peste tot pe teren, dar nu aparţine niciunui post clasic. N-am văzut vreodată un jucător atât de decisiv pentru ce se întâmplă la poarta adversă deşi joacă atât de departe de acea poartă.

La Pirlo se petrece fenomenul pe care l-am văzut şi în cazul lui Hagi. Pe măsură ce îmbătrâneşte este tot mai bun. Cred că în fotbal se poate face un film cu titlul „Curiosul caz al lui Andrea Pirlo”, cu trimitere la nuvela lui F. Scott Fitzgerald transpusă în faimosul film cu Brad Pitt în care eroul întinereşte pe măsură ce înaintează în vârstă.

Povestea fantastică a lui Pirlo poate fi un argument pentru un transfer atât de contestat precum cel al lui Sînmărtean la Steaua, jucător care va împlini şi el 34 de ani în primăvară. Succesul lui Pirlo este o reeditare a mitului cu rădăcini imemoriale în care mintea triumfă în faţa forţei brute. Inclusiv pe un teren de fotbal.