În ultimii ani, Gigi Becali a luat calea bisericii. Latifundiarul din Pipera respectă cu sfințenie obiceiurile impuse de religie, precum și toate posturile de peste an.
Patronul FCSB spune că se simte excelent la cei 65 de ani pe care îi are. E sănătos tun datorită regimului alimentar adoptat în ultima perioadă.
Dieta lui Gigi Becali
Milionarul din Pipera a renunțat la mezeluri și carne din comerț. Iar, în fiecare dimineața, Gigi Becali mănâncă la micul dejun ouă de fazan sau de prepeliță.
Afaceristul mânăncă doar produse ecologice, în sensul că el nu consumă decât carne din animale crescute și tăiate de el, la fel și brânză sau ouă.
„Inima mea are putere de tinerețe, dar dacă stau și mă concentrez la vârstă nu îmi vine să cred, deci inima e puternică, tânără, dar trupul oricum, oricât ar fi inima de tânăra și puternică, el deja se mai înmoaie, mușchii. Eu cred că e de la mâncare, mănac foarte sănătos, nu mănânc carne, dacă nu tăi eu animalul, dacă nu tăi eu vițelul, nu mănânc dacă nu tai oaia sau mielul și nu mănânc deloc mezeluri. Dimineață mănânc doar ouă, de fazan, de prepeliță, nici măcar de găină nu mai mănânc, că au colesterolul mai mare, ouă și brânză, carne rar”, a spus Gigi Becali pentru PRO TV.
Gigi Becali vorbeşte mereu despre importanţa religiei
”Eu am fost lacom în viața mea. Și mi-a schimbat Dumnezeu patima de lăcomie și a băgat Dumnezeu patima mea în slujba lui Hristos. Acum am devenit lacom de Hristos. Pentru că am fost lacom în viață, acum sunt lacom de Hristos”, a mai declarat Becali.
Anul trecut în perioada Paștelui, Gigi Becali spunea că a pierdut șase kilograme în post. Patronul de la FCSB s-a hrănit numai pâine cu gem și compot în Postul Paștelui, timp de 40 de zile: „Aveam 82 de kilograme și acum am 76. Mănânc pâine cu gem și pâine cu compot. Altceva nu mănânc! Nu pot nici vinete, nici ardei. E foarte bine așa! Postul este sănătatea trupului. Grăsimea, mâncarea îngreunează trupul, nu e bine”.
Foto PROTV