Australianul Ian Thorpe, vedetă a nataţiei mondiale, de cinci ori campion olimpic, a suferit de depresie mai mulţi ani şi s-a gândit să se sinucidă, a mărturisit sportivul în autobiografia sa, din care s-au publicat sâmbătă câteva extrase.

Thorpe, în vârstă de 30 de ani, a pus la punct în cartea "Acesta sunt eu: autobiografia" şi lucrurile în privinţa zvonurilor legate de orientarea sa sexuală, notând: "Ca să fie clar, nu sunt gay şi toate experienţele mele sexuale au fost cu femei. Sunt atras de femei".

Ian Thorpe

 

O depresie "zdrobitoare" l-a determinat uneori să consume alcool în exces şi să se gândească la sinucidere. "Mă gândeam şi la anumite locuri sau la anumite metode pentru a mă sinucide, dar mereu am dat înapoi, realizând că este ridicol. Dacă aş fi putut să mă sinucid? Privind în urmă, nu cred, dar au fost zile în viaţa mea pentru care mă trec fiorii şi acum", explică înotătorul.

Ian Thorpe

 

Thorpe nu a reuşit să se califice pentru Jocurile Olimpice de la Londra, din vara ce a trecut. El a hotărât să revină în competiţii în februarie 2011, după ce s-a retras în noiembrie 2006, la doar 24 de ani.

"Am realizat câtă bucurie le aduceam altora concurând: prietenilor, familiei, publicului, australienilor extrem de încântaţi când se câştigă medalii de aur. Îi făceam pe ei fericiţi, dar eu eram extrem de nefericit", a declarat australianul pentru Sydney Morning Herald.

Ian Thorpe

 

El a menţionat că reuşea să adoarmă doar după ce consuma alcool, însă a precizat că nu a ratat niciun antrenamnet din cauza alcoolului şi a reuşit să le ascundă adevărul antrenorilor şi psihologilor.

Ian Thorpe

 

Consultant apreciat pentru BBC în timpul JO de la Londra, Thorpe vrea să îşi continue cariera sportivă şi să reprezinte Australia la Campionatele Mondiale din 2013.