printre care şi Oltchim, echipa de handbal cu acelaşi nume mi s-a părut un Ferrari al unuia care stă cu chirie într-o garsonieră printr-un cartier din ăsta, proletar.

Sunt binecunoscute imaginile cu români care-şi iau câte un OZN pe patru roţi şi-l spală cu găleata-n faţa blocului.

Cu calificări constante în ultimele faze ale Ligii Campionilor, Oltchim a fost un adevărat BMW.

Care însă, în această vară s-a transformat într-un Ferrari după ce mai multe superjucătoare din toată Europa au semnat cu echipa din Vâlcea. Oltchim chiar arăta, în sfârşit, precum o mare candidată la câştigarea Ligii Campionilor.

Asta şi pentru că tripla câştigătoare a Ligii Campionilor, Viborg, este în prag de desfiinţare, pentru că Buducnost a rămas fără sponsor şi pentru că Itxaco nu a mai fost spijinită de primărie. Mai rămăsese doar Gyor, care este susţinută de un mare concern privat, Audi, şi nu de o companie falimentară de stat.

Proletarul şi-a luat Ferrari dar moare de foame prăbuşit lângă o roată. Ce era de aşteptat de ani să se întâmple într-o societate irespondabilă, s-a întâmplat. Buba s-a spart, falimentul care exista de atâţia ani la combinatul Oltchim n-a mai putut fi ascuns sub preş şi tot castelul de carton s-a prăbuşit.

Ca în filmele de râzboi, în dezastrul general, regizorul focalizează la un moment dat pe destinul tragic al prinţesei, echipa de handbal. Care, în straiele sale de gală, merge rătăcită prin cenuşa imperiului.

În drum ea dă de tot felul de personaje comice care se oferă s-o salveze. Gigi Becali s-a gândit la o partidă-n grup cu câţiva prieteni de-ai lui. Ăştia n-o găsesc însă pe prinţesă pe genul lor. Apoi apare primarul Bucureştiului, care lansează tradiţionalele sale petarde.

El spune că va salva echipa virând pe an un milion de euro din banii bucureştenilor, că atât vira şi combinatul, restul de 6-7 milioane de euro cât mai reprezenta bugetul anual al prinţesei, venind cică, şi pe vremuri, din partea unor „sponsori”.

Când îl auzi pe Oprescu spunând că „un grup de sponsori” dă 6-7 milioane de euro anual unei echipe de handbal din Vâlcea îţi aduci aminte că acelaşi personaj le-a promis bucureştenilor acum 4 ani „o autostradă suspendată paralelă cu şoseaua de centură”. Drăguţ, nu?

După astfel de elucubraţii Primare, nici nu mai contează discuţia despre moralitatea ruperii unui milion din bugetul unui oraş care este campion al capitalelor europene de la mizerie şi până la absenţa unei viziuni moderne de dezvoltare. Comic este şi că Oprescu mai spunea că banu’ s-ar da de către bucureşteni dar echipa ar juca la Râmnicu Vâlcea.

Ceva firesc în Absurdistan, aici unde HCM este susţinută din banii publici ai constănţenilor, dar echipa joacă în Liga Campionilor la Buzău sau Bucureşti.

Ar fi ceva de vis să le vedem pe Neagu şi Bulatovic jucând împreună şi în jurul lor să graviteze alte staruri ale handbalului românesc şi mondial.

Dar asta nu din banii unei companii de stat falimentare manageriate de om care a devenit foarte bogat în timp ce firma pe care trebuia s-o administreze devenea foarte moartă. Şi mi-e teamă că la nivelul megalomanic la care a fost dusă echipa în această vară din punct de vedere al contractelor n-o va susţine nimeni în România.

Parafrazând celebra piesă de teatru transpusă şi pe ecran „Centrul înaintaş a murit în zori”, în care un magnat desprins de realitate îşi făcuse o colecţie de vedete, cred că şi colecţia de superstaruri a Oltchimului va „muri” în zorii Ligii Campionilor.