Un eveniment care a devenit rapid subiect de presă a avut loc în dimineața zilei de 27 octombrie 2022, în jurul orei 05.00, după cum notează presa tabloidă.
Potrivit unui site monden, Mario, fiul lui Adrian Mutu cu Alexandra Dinu, a ajuns de urgență la spital, după ce a acuzat dureri dentare. Deranjat că trebuie să își aștepte rândul la coadă, se pare că Mario Mutu a pornit un scandal la camera de gardă a spitalului Sfântul Ioan din București.
După ce ar fi afirmat că trebuie să stea „cu toți proștii la coadă”, după cum notează SpyNews, la Spitalul Clinic de Urgență Sfântul Ioan a ajuns și un echipaj de poliție, pentru a încerca să calmeze spiritele. După mai multe discuții, se pare că Mario Mutu a fost luat cu ambulanța și dus la Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială, din incinta Facultății de Medicină Dentară - Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.
Contactat de sursa citată, fiul lui Adrian Mutu a confirmat că a ajuns la spital din cauza unor dureri dentare, însă nu a oferit mai multe detalii despre cele întâmplate.
Vezi și: