El este însă în pragul disoluţiei în plin capitalism, împins în groapă însă de un fost ştab comunist. În momentul în care Rapid împlineşte 90 de ani.

O aniversare care a fost neagră şi pentru clubul cu care Rapid ar fi “înfrăţit”, Poli Timişoara.

Jucătorii Rapidului cel prigonit de comunişti apare în fotografii de după al doilea război mondial purtând un soare uriaş pe tricouri, semnul electoral al comuniştilor în acea vreme. În acest timp, alte echipe importante ale perioadei interbelice, Ripensia, Venus, Ciocanul, Unirea Tricolor, Chinezu, dispăreau din realitatea noii Românii care se “făurea” în acea epocă.

Rapid avea să fie atât de prigonită încât ea rămânea sub oblăduirea unui minister comunist, cel al transporturilor, privilegiu de care mai aveau parte doar simbolurile sportive ale aparatului de forţă al comuniştilor, Steaua şi Dinamo.

În plină eră comunistă, Rapid avea să devină campioană aşa cum avea să se întâmple şi cu alte echipe de “rang 2” în privinţa susţinerii politrucilor vremii, Petrolul, FC Argeş, Universitatea Craiova.

Asta da prigoană, să intri în clubul restrâns al campioanelor din era comunistă, performanţă pe care n-ai reuşit-o în “lumea liberă”de dinainte de comunism. Ce ar trebui să zică restul de 99% din cluburile din România, dacă Rapid a fost “prigonită” deşi a intrat în grupul select al campioanelor epocii comuniste? Nici măcar clubul Miliţiei, Victoria, sau cel care reprezenta localitatea de origine a dictatorului, FC Olt, nu au reuşit să câştige un trofeu, aşa cum câştigase mai multe oropsitul club Rapid.

De fapt, Rapid a fost “prigonită” pentru că echipa nu avea o susţinere comparabilă cu cea a entităţilor de forţă ale regimului comunist, Armata şi Securitatea. Rapid a fost însă campioană, a câştigat cupe şi a mai dispărut din prim plan doar în anii de maximă demenţă ai regimului comunist.
Rapid a fost preluată după Revoluţie de un fost jmeker comunist, iar fanilor rapidişti nu le-a păsat cum a făcut bani înfloritorul capitalist. « Rapid n-a fost membru de partid » era condusă spre cele mai înalte culmi ale perfomanţei de un ştab de partid şi pe vremea comuniştilor, şi pe cea a neocomuniştilor.

E păcat să vezi cum un stadion lansat sub patronajul unui rege a ajuns locul în care se petrec cele mai abjecte lucruri. La tribuna oficială, acolo unde probabil că regele a stat la inaugrare, acum oaspeţii se trezesc în cap cu tot felul de lucruri dintre cele mai dubioase.

Rapid are o istorie uriaşă. Una însă care nu cred că trebuie idealizată, supraglorificată, hipercosmetizată. Nu cred că Rapid a fost un haiduc al fotbalului românesc. Dar este un club care a avut şi are suporteri deosebiţi, un imn superb, o simpatie specială nu numai în Bucureşti, jucători frumoşi si o poveste aparte.

Realitatea crudă este că acest club, care şi-a dorit să ajungă la nivelul vechilor sale obsesii, Steaua şi Dinamo, a crescut prin nişte datorii care astăzi au ajuns la vremea decontului. Iar ironia amară este că acei oameni care cred că susţin un club ce a fost « prgonit » de comunişti, speră să scape acum de problema cu licenţa cu ajutorul fostului şef al clubului Miliţiei şi cu cel al unui şef de federaţie cu o domnie tenebroasă în fotbalul « capitalist ».