Încearcă să-ți obișnuiești câinele să consume hrană specială pentru patrupezi, care conține toate vitaminele necesare pentru o dezvoltare sănătoasă. Iar dacă vrei să-l răsfeți din când în când cu anumite alimente, va trebui să ai grijă ce îi oferi. Iată o listă cu 12 produse care pot fi periculoase pentru câinele tău!
Avocado
Fructul de avocado nu este recomandat câinilor, deoarece conține o substanță numită persină care, deși este inofensivă pentru om, este toxică pentru câini. Aceasta poate duce la acumularea de lichid în plămâni și cavitatea toracică, ceea ce poate duce la privarea de oxigen și chiar moarte. Consumul de avocado le poate cauza câinilor stări de vomă, diaree, letargie, sau tulburări de ritm cardiac.
Alcool
Încearcă să-ți ții animalul de companie departe de recipientele în care se află băuturi alcoolice, deoarece alcoolul poate duce la otrăvirea câinelui cu etanol. O cantitate foarte mică de bere, vin sau alte băuturi alcoolice pot să le afecteze rinichii și creierul câinilor. În schimb, o cantitate mare de alcool ingerată de câine poate duce la simptome mult mai grave, cum ar fi: atac de cord, insuficiență pulmonară, comă sau chiar moarte.
Cafeina
Cafeaua, ceaiurile și băuturile energizante conțin cafeină, care este extrem de dăunătoare pentru câini. Această substanță poate stimula excesiv sistemul nervos al câinelui și poate duce la hiperactivitate, vărsături, diaree, ritm cardiac crescut sau convulsii.
Ouă crude
Ouăle crude le pot cauza câinilor probleme atât la nivelul pielii, cât și la nivelul blănii. În plus, consumul de ouă crude prezintă un pericol de infecție cu bacterii precum Salmonella și E.coli.
Ceapă și usturoi
Evită să îi oferi câinelui tău preparate care conțin ceapă sau usturoi, deoarece aceste ingrediente le pot fi dăunătoare. Ceapa conține N-propil disulfură, un compus toxic pentru câini, care poate afecta celulele roșii, reducând capacitatea lor de a transporta oxigen prin corp, ceea ce poate duce la anemie.
În schimb, usturoiul conține tiosulfați, niște substanțe extrem de toxice pentru câini, care afectează de asemenea celulele roșii ale sângelui.
Ciocolată
Nu este indicat să-i oferi câinelui tău ciocolată, deoarece aceasta conține teobromină și cafeină, doi stimulenți pe care câinii nu îi pot metaboliza eficient. Ciocolata le poate cauza câinilor simptome grave, precum diaree, vărsături, deshidratare, hemoragie internă sau convulsii.
Oase de pasăre
La fel ca ouăle crude, și oasele de pasăre pot conține bacterii precum Samonella și E.coli. De asemenea, oasele prezintă riscul de a provoca obstrucții intestinale și chiar de a perfora tractul gastro-intestinal.
Prune și piersici
Dacă obișnuiești să-i oferi câinelui tău fructe, ar fi indicat să nu-l hrănești cu prune sau piersici. Sâmburii acestor fructe pot fi cauza unor probleme intestinale la câini. În plus, acești sâmburi conțin cianură, extrem de otrăvitoare atât pentru oameni, cât și pentru câini.
Lapte și produse lactate
Deși laptele este o sursă foarte bogată de nutrienţi şi vitamine, cei mai mulți câini nu tolerează lactoză, așa că nu pot să consume acest aliment. Produsele lactate pot cauza vărsături, diaree sau boli gastro-intestinale.
Struguri și stafide
Încearcă să-ți ții câinele departe de struguri și stafide, deoarece aceste alimente îi pot cauza insuficiență renală. Chiar și o cantitate mică poate provoca simptome neplăcute unui câine, iar vărsăturile se află printre primele probleme care pot apărea după consumul de struguri și stafide.
Nuci de Macadamia
Nucile de Macadamia sunt extrem de periculoase pentru câini. Chiar și ingerarea unei cantități mici de nuci de Macadamia poate fi letală pentru animalul tău de companie, așa că ar fi indicat să nu îi oferi câinelui tău acest aliment.
Așadar, acestea sunt alimentele care pot fi periculoase pentru câini. Încearcă să-ți ții animalul de companie departe de aceste produse și să-i oferi hrană specială, recomandată de veterinar. Fie că ai acasă un câine de talie mare, cum este rasa cane corso sau un câine de talie mică, precum bichonul, este important ca animalul tău să se dezvolte sănătos, consumând hrana potrivită.