Un corp antrenat este un corp sănătos, iar un corp sănătos te ajută să ai și o minte sănătoasă, așa cum susține și vechea zicală latină. Studiile clinice au demonstrat clar corelația dintre activitatea fizică și buna funcționare a sistemului nervos, astfel că este mai mult decât recomandat să te antrenezi de cel puțin de trei ori pe săptămână.
Totuși, sala de fitness nu este pentru toată lumea un mediu relaxant și confortabil, astfel încât să aibă antrenamente eficiente și productive. Tocmai de aceea, o opțiune foarte populară și ușor de gestionat este cea a efectuării antrenamentelor acasă. Cu un efort financiar nu foarte mare, îți poți asigura necesarul de echipament pentru a te antrena cu succes în propria locuință. De ce ai nevoie și cum poți să îți faci antrenamentele chiar la tine în garaj?
Stabilește-ți obiectivele
Înainte de a achiziționa echipamentele dorite, trebuie să îți stabilești foarte clar obiectivele pe care le urmărești, dar și tipul de disciplină sportivă la care vrei să recurgi. Dacă scopul tău este acela de a pierde din greutate, atunci sunt recomandate antrenamentele de o intensitate ridicată, care să te ajute să arzi cât mai multe calorii. Poți opta pentru exerciții de CrossFit sau pentru alergat pe bandă, însă nu este de exclus nici varianta exercițiilor de tonifiere. Dacă vrei să crești la capitolul masei musculare, atunci o variantă bună este cea a exercițiilor specifice bodybuildingului, bazate pe greutăți mai mari. Nu poți să excluzi nici varianta de a le îmbina pe amândouă și de a obține un program de antrenamente diversificat. Oricum ar fi, trebuie să știi ce vrei să faci, înainte de a investi în echipamente.
Alege și pregătește spațiul destinat antrenamentelor
Dacă alegi să îți transformi garajul într-o sală de sport, trebuie să te asiguri că ai suficient loc pentru depozitarea echipamentelor și pentru efectuarea corectă a exercițiilor pentru care vei opta. Eliberează suprafața necesară și încearcă să acoperi podeaua cu un material pe care să poți efectua exerciții și să poți depozita băncuțe, gantere ori o bicicletă sau bandă de alergat. Totodată, gândește-te dacă vei efectua exerciții în noua ta sală de sport și pe timpul sezonului rece. Dacă răspunsul este unul pozitiv, atunci trebuie să te asiguri că spațiul este unul izolat termic și încălzit, pentru că efortul fizic te poate expune la răceli, astfel că ar fi bine ca frigul să nu pătrundă în garajul tău.
Achiziționează-ți echipamentele necesare
După ce ai pregătit terenul, urmează să adaugi necesarul de echipament. Așa cum ai aflat mai devreme, acesta trebuie stabilit în funcție de obiectivele pe care le ai. Având în vedere că te antrenezi singur, echipamentele pe care le cumperi trebuie să fie potrivite efortului unui singur om, nu a mai multora, așa cum se întâmplă în cazul sălilor de fitness. Astfel, poți alege o bancă pentru împins la piept, câteva discuri, niște kettlebell-uri, gantere și o bandă de alergat dintre cele mai puțin scumpe, pentru că vor fi suficiente pentru ceea ce ai nevoia. De asemenea, cumpără-ți accesorii precum siguranțe pentru bară, pudră de talc, un rastel pentru discuri și chiar și o cutie de lemn, pe care să poți executa sărituri. Dacă descoperi că suma necesară creării unui astfel de spațiu depășește posibilitățile tale, poți apela cu încredere la un credit de nevoi personale de la Credit Prime, pe care îl vei putea returna cu ușurință și fără bătăi de cap.
Nu este deloc greu să înlocuiești mersul la sala de fitness cu efectuarea antrenamentelor chiar în garajul tău. Ai nevoie doar de răbdare, voință, inspirație și o investiție deloc costisitoare în echipamente care vor trebui să asigure doar desfășurarea corectă a antrenamentelor tale.