Rafael Nadal a depus eforturi supraomenești în timpul meciului împotriva canadianului Denis Shapovalov, de la Australian Open, care a durat 5 seturi și aproape patru ore. Nadal s-a calificat în semifinala turneului, unde îl va întâlni pe italianul Matteo Berrettini.
Rafael Nadal (5 ATP) a reușit să se califice în semifinalele Australian Open, după ce l-a învins în cinci seturi, scor 6-3, 6-4, 4-6, 3-6, 6-3, pe Denis Shapovalov (14 ATP).
Rafael Nadal a avut probleme medicale
Meciul a durat 4 ore și 8 minute, iar Rafael Nadal (35 de ani) a cerut intervenția medicului pe durata partidei. Fostul lider mondial a acuzat probleme digestive şi oboseala din cauza condiţiilor de căldură şi umiditate.
Antrenorul lui Nadal, Carlos Moya, a dezvăluit că tenismenul spaniol a slăbit patru kilograme în timpul meciului cu Shapovalov.
Jucătorul iberic a avut nevoie de intervenţia unui fizioterapeut în cursul setului al patrulea şi s-a retras apoi la vestiare la încheierea setului respectiv, fapt care a stârnit furia lui Shapovalov. Acesta din urmă acuzând faptul că adversarul său a folosit prea mult timp între puncte, în cursul primului set.
Nadal a slăbit 4 kilograme
Carlos Moya a vorbit despre efortul extrem al lui Rafael Nadal în meciul cu Shapovalov. Antrenorul spaniol a recunoscut că Nadal a fost nevoit să se motiveze serios pentru a supraviețui în meciul lung și dificil.
„După meci, am văzut că a slăbit patru kilograme. Acest lucru s-a întâmplat din cauza deshidratării severe. Este obişnuit să sufere în aceste condiţii. Se pregătise bine, aşa ca nu ne aşteptam ca asta să se întâmple după o oră şi jumătate de joc. Ne revenim repede după o insolaţie. Nu am fost cu el în această dimineaţă (miercuri), dar îmi închipui că a văzut zile mai bune. Ziua suplimentară de odihnă va fi cheia. Suntem convinși că pentru semifinale va fi 100%", a spus antrenorul.
Cea mai mare parte a greutății pierdute este cea a apei, deoarece jucătorii au jucat în condiții extrem de grele, din cauza căldurii. Nadal a recunoscut după meciul cu Shapovalov că a fost epuizat, acuzând și unele probleme stomacale.
Foto shutterstock.com