Faimoasa rusoaica a confirmat ca a picat un test antidoping in timpul turneului de la Australian Open.
"Am facut o greseala enorma, mi-am dezamagit fanii si am dezamagit sportul, dar nu vreau sa imi inchei cariera in felul asta. Chiar vreau sa mai joc tenis", a spus ea.
Sharapova a fost depistata cu Meldonium, o substanta interzisa de la 1 ianuarie, odata cu noile reglementari WADA, scrie DailyMail.
Rusoica a primit o lista cu ultimele actualizari ale substantelor interzise pe 22 decembrie 2015, dar a spus ca nu a consultat-o inainte de Australian Open.
"Nu stiam ca aceasta substanta a devenit ilegala", s-a aparat Sharapova.
Maria Sharapova, locul 7 mondial, a spus ca a luat aceste pastile timp de 10 ani, pentru probleme cardiace, si nu a stiut ca au devenit interzise la finalul anului 2015.
Dezastru pe plan financiar
Suspendata provizoriu de ITF si amenintata cu o suspendare intre 2 si 4 ani, Sharapova a primit in mai putin de 24 de ore si cateva lovituri grele pe plan financiar.
Nike, Tag Heuer si Porsche au suspendat contractele de sponsorizare in valoare totala de circa 100 de milioane de dolari. Doar de la Nike, Sharapova ar fi trebuit sa incaseze o suma totala de 70 milioane $ pentru perioada 2010-2017.
Sharapova mai are contracte cu Avon, Luck si Evian, care nu au anuntat pana acum o decizie in cazul rusoaicei.