Societatea în care la prima tentativă de suicid ești internat la psihiatrie, iar la a doua, riști o amendă de aproape 5 salarii lunare.

Se întâmplă în Egipt, unde este o amplă dezbatere în societate pe tema suicidului. Un deputat a propus un proiect de lege prin care tentativa de sinucidere ar putea fi incriminată în Egipt. Totul după ce o tânără de 17 ani și-a pus capăt zilelor în urma unui șantaj cu fotografii trucate. 

Imaginile au apărut pe rețelele de socializare, după ce fata pe nume Basant Khaled a refuzat să iasă la o întâlnire cu un băiat, care s-a răzbunat recurgând la șantaj.

Tânăra a lăsat și un mesaj de adio: "Mamă, crede-mă, fata din pozele alea nu sunt eu. Aceste imagini au fost Photoshopate. Jur! Sunt o fată tânără, mamă, și nu merit tot ce mi se întâmplă. Sufăr de depresie și simt că mă sufoc. Sunt chiar obosită. Nu sunt eu, m-ai crescut bine.”

Pedepsirea tentativei de suicid

Vicepreședintele Partidului pentru Libertate, Ahmed Mahana, a sugerat pedepsirea celor care încearcă să se sinucidă, plasându-i în clinici psihiatrice pentru perioade cuprinse între trei luni și trei ani, cu excepția cazului în care un judecător decide altfel. Decizia de a-i elibera din clinicile respective ar reveni unui comitet responsabil cu supravegherea clinicilor psihiatrice din Egipt.

Taxă pe suicid

Legea propusă mai spune că cei care vor avea o a doua tentativă de sinucidere vor fi amendați cu sume cuprinse între 10.000 și 50.000 de lire egiptene (640-3.200 USD). Cei mai mulți egipteni iau sub 700 de dolari lunar.

Surprinzător, mulți dintre colegii parlamentari ai lui Mahana susțin această propunere legislativă. Pe de altă parte, cetățenii, activiștii și experții în psihologie au criticat măsura.

”Legea propusă schimbă filosofia codului penal făcând din sinucidere o crimă al cărei autor trebuie pedepsit fără a acorda atenție factorilor care au determinat acest comportament.Proiectul de lege întărește stigmatul social al sinuciderii, întărește sentimentele profunde de nedreptate ale celor care încearcă să se sinucidă și pune societatea și statul în ostilitate directă”, a spus profesorul de sociologie de la Universitatea Cairo, Saeed Elmasry.

Foto  shutterstock.com