Chiar dacă în prezent Connect-R este celebru și duce o viață la care alții doar visează, în trecut lucrurile nu au stat atât de bine pentru artist.
Ștefan Mihalache, cunoscut în muzica românească drept Connect-R de mai bine de două decenii, a vorbit de curând despre averea lui, dar și despre vremurile grele când era nevoit să mânânce la cantina socială.
„Consider că sunt bogat pentru că am venit de la sub zero. Noi mult timp am luat mâncare de la cantina socială până la 15-16 ani." Cântărețul a povestit că și acum își mai amintește gustul de la acea cantină, unde tot ce „era mâncare gătită era aproape necomestibil.”
Până la sfârșitul vieții voi avea bani să-mi fac mâncare de cartofi”
„Dar ne bucuram de salamuri, ne bucuram de pâine, de pui. Când era Crăciun sau orice sărbătoare ne dădeau pui, niște carne de porc sau dulciuri. Atunci era minunat”, rememorează artistul în podcastul părintelui Alexa Visarion.
Acum Connect-R se consideră un om bogat, atât spiritual, cât și financiar: „Mi-am făcut o socoteală. Sunt singur că până la sfârșitul vieții voi avea bani să-mi fac mâncare de cartofi”.
Ce făcea Connect-R pentru bani, înainte să aibă succes în muzică
Înainte să devină celebru, Connect-R câștiga bani din vânzarea de ziare în intersecții.
Neamurile râdeau de el
“Nu dădea nimeni 2 bani pe un tânăr vânzător de ziare în intersecția Averescu cu Miciurin. Nu avea nimeni curajul să creadă. Neamurile spuneau ‘Săracu băiatu lu’ Rodica face muzică de Panchiști”, a scris Connect-R fanilor săi.
“Iar acum visul meu e viu. Ca doar nu sunt somnambul!! Și totul datorită curajului!!?”, a mai spus acesta.
Foto Facebook