Iluminatul interior al locuinței
În living, poți alege o sursă de iluminat principală, adică cea din centrul tavanului, care să se adapteze stilului acestei încăperi de zi, în care îți primești rudele și prietenii la masă sau la o seară de distracție. Poți merge în continuare pe lustre-candelabru, dacă livingul tău este unul clasic și elegant, respectiv un corp de iluminat suspendat, stil pendul, dacă livingul este modern sau cu influențe precum cele scandinave.
Ai în vedere să asigure o lumină suficient de puternică, care să acopere întregul living. Pe lângă asta, trebuie să te asiguri și de o lumină ambientală plăcută pentru momentele de relaxare, în care nu ai nevoie de foarte multă intensitate a luminii. Aici te poți orienta către spoturi, benzi led sau lampadare. Este ideal ca acestea să aibă o lumină mai caldă, iar dacă se poate controla intensitatea, ar fi chiar o investiție pentru care îți vei mulțumi.
Dormitorul este recomandat să dețină surse mai calde de lumină. Poți renunța la corpul central de pe tavan și completa iluminarea cu veioze, lampadare sau aplice de perete cu o lumină care să te ajute la citit sau pentru alte nevoi. Spoturile sau benzile luminoase poziționate pe tavan sau în colțurile camerei pot crea o atmosferă mai aparte.
Bucătăria necesită și ea o foarte mare atenție pentru a obține o iluminare perfectă, având în vedere faptul că este necesară începând de la prepararea mâncării, băuturii preferate și până la servirea cinei cu familia. Pe lângă o sursă de lumină principală, iluminarea blatului de bucătărie poate fi o idee excelentă. Desigur, poți trece la următorul nivel, și anume iluminarea sertarelor cu ustensile și veselă. Pentru asta ai nevoie de baghete luminoase cu led. Și dacă ai crede că în bucătărie nu poți crea o atmosferă mai intimă, s-ar putea să-ți schimbi părerea dacă vei folosi o lampă cochetă cu abajur.
Holul este necesar să fie cât mai bine iluminat, mai ales că dacă vorbim de un spațiu fără prea multă lumină naturală. Cum este o zonă intens circulată sau de primire a oaspeților, folosește mai multe aplice cu becuri puternice în cazul unui hol mai mic, respectiv lustre dacă vorbim de un hol mare și cu tavan înalt.
Nu uita nici de baie sau balcon. Orientează-te spre plafoniere, care să urmeze stilul spațiului, și iluminare led. Te poți juca atât cu lumini calde, cât și cu lumini reci, în funcție de nevoi.
Iluminatul exterior al curții
O curte de dimensiuni mari poate avea nevoie de instalarea unor lampi led, care să-ți asigure o foarte bună vizibilitate a spațiului exterior, dar și un sentiment în plus de siguranță pe timpul nopții. Totodată, vei ușura și activitatea de întregistrare video realizată de camerele de supraveghere, chiar dacă acestea dispun de tehnologia infraroșu.
Iluminatul aleilor curții se poate face practic și atractiv cu stâlpi de iluminat, care pot fi de dimensiuni mai mari sau mici, de exemplu cu o înălțime la nivelul picioarelor. Trebuie să iei în calcul și orice treaptă care se regăsește în calea ta, fiind un obstacol care poate produce diverse accidente neplăcute. Pentru a evita asta și a completa iluminatul aleilor, poți monta câteva spoturi led încastrabile acolo unde ai nevoie. De asemenea, pe pereții exteriori ai casei, poți instala câteva corpuri de iluminat în stil aplică.
Dacă dispui de o terasă sau poate o mansardă, poți încerca să introduci și o atmosferă feerică prin tot felul de ghirlande cu lumină gălbuie sau, de ce nu, chiar o instalație de pom pentru exterior. Cum și frumusețea grădinii cu flori și a arbuștilor ornamentali trebuie pusă în valoare noaptea sau spre înserat, te poți gândi la achiziția unor proiectoare led.
Prin urmare, piața vine cu o mulțime de soluții pentru un iluminat util și atractiv, iar să iei cele mai bune decizii poate fi acum un pic mai ușor.
Sursa foto: Shutterstock