La începutul lunii, un anunţ de închiriere a unei garsoniere de 11 mp din Cluj devenea viral şi făcea înconjurul internetului.
Acum viralul vine din Londra, unde un ”apartament” de 7 mp este de vânzare pentru 60.000 de euro. Avantajul: este situat în Lower Clapton, estul Londrei, cu acces rapid.
Prețul minim stabilit de licitatori este de 60.000 de euro, dar se așteaptă să obțină mai mult, deoarece a fost cumpărat cu 124.00 de euro în mai 2017.
În locuință e loc pentru un pat, o toaletă și duș, o chiuvetă, un cuptor cu microunde și puțin spațiu de depozitare. Casa a fost închiriată cu 959 de euro pe lună.
Spaţiul din cel mai mic apartament londonez a fost maximizat prin amplasarea patului deasupra spaţiului de depozitare. Există şi o masă pliabilă pentru mâncat şi lucru. Toaleta şi duşul sunt într-o cameră separată.
Cel mai mic apartament care a fost scos pe piaţă în capitala Marii Britanii.
Acest apartament este un exemplu a ceea ce experţii numesc un fenomen al caselor mici, alimentat de creşterea chiriilor şi preţurilor proprietăţilor imobiliare.
Microapartamentele devin din ce în ce mai căutate şi din ce în ce mai mici, susţin experţii.
În 2019, un apartament de 9 mp într-o altă parte a orașului a fost scos la vânzare pentru 156.000 de lire sterline.
O garsonieră de 11 metri pătrați din cartierul Gheorgheni din Cluj-Napoca, devenită faimoasă pe internet după ce fusese scoasă la închiriat cu 200 de euro, a ajuns acum să fie pusă la vânzare de către proprietar, cu 37.499 euro, adică 3409 euro pe metru pătrat.
Captură video