O performanță fantastică! David Vencl a stabilit un nou record de scufundare sub gheaţă, dintr-o singură respiraţie, după ce a coborât la 52,1 m, marţi, în adâncurile lacului Sils din Elveţia.

Scufundarea, care a durat 1 minut şi 54 de secunde, a avut loc la o temperatură între 1 şi 4 grade Celsius.

Cehul în vârstă de 40 de ani a intrat deja în Guinness World Records în 2021, după ce a înotat pe lungimea unui lac îngheţat din Cehia.

David Vencl s-a scufundat printr-o copcă din gheaţă şi apoi a recuperat un autocolant de la o adâncime de 50 de metri pentru a-şi demonstra tentativa, înainte să iasă la suprafaţă prin aceeaşi gaură. A scuipat sânge, s-a aşezat pentru un minut şi apoi a deschis o sticlă de şampanie.

O examinare ulterioară la spital a confirmat că Vencl nu are vreo problemă.

Captură video