În urmă cu aproximativ două săptămâni, Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost din nou în centrul atenției, după ce s-au bătut în plină stradă și conflictul dintre ei a fost filmat.
În urma scandalului petrecut în Snagov, cei doi foști soți au depus unul împotriva altuia plângeri la poliție, iar decizia autorităților nu a întârziat să apară: ambii au primit ordin de protecție! Astfel, Anamaria Prodan nu mai are voie să se apropie de fostul soț la o distanță mai mică de 200 de metri timp de două luni, în timp ce lui Laurențiu Reghecampf i s-a interzis să se mai apropie de fosta soție la o distanță mai mică de 200 de metri timp de patru luni. Mai mult decât atât, niciunul dintre ei nu are voie să îl contacteze pe celălalt prin niciun mijloc.
Aflată la o gală, Anamaria Prodan a dat mai multe interviuri presei, iar declarațiile ei referitoare la cele întâmplate au fost cel puțin ciudate.
„Sunt foarte bine, sunt sclipitoare! Totul este perfect, suntem perfecți în imperfecțiunea noastră. Copiii îmi dau putere să merg mai departe. În România sunt acasă, dar aș putea trăi oridune. Mă adaptez. Sunt precum un cameleon. Trec cu capul sus, plină de mândrie. Suntem ca orice altă familie. Avem notorietate și e normal să fim pe prima pagină. Ne-am asumat asta. Se întâmplă în viață să greșim, ca orice alți oameni. Familia asta înseamnă ceva pentru România. Dacă unul a plecat, au rămas alți 4. Cu siguranță vom fi mai puternici. Bebeto este un băiat fabulos. A înțeles despre ce e vorba. L-am învățat să nu-și judece părinții. Trebuie să ne respecte. În viață, se întâmplă lucruri plăcute și mai puțin plăcute, dar trebuie să mergi cu capul sus. Familia va merge mai departe și va fi mândră”, a spus Anamaria Prodan.
Vezi și: