După o relație care părea că nu se va termina niciodată, Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf și-au spus adio în urmă cu mai bine de un an, iar ruptura dintre ei a fost una foarte dură.
După ce s-au războit prin intermediul presei, cei doi foști soți s-au întâlnit pe stradă și s-au luat la bătaie, iar întreaga scenă a fost filmată și postată pe internet.
Timpul a trecut, rănile păreau că s-au vindecat, însă presa tabloidă a notat că Anamaria Prodan i-ar fi interzis lui Laurențiu Reghecampf să mai ia legătura cu Bebeto. Și, mai mult decât atât, i-ar fi schimbat numărul de telefon fiului ei, special pentru ca antrenorul să nu-l poată contacta pe acesta.
„Eu nu vreau să comentez așa ceva pentru că el este tatăl copilului meu. El vorbește și se vede cu copilul lui. Cine declară așa ceva, îi face foarte mare în rău lui Laurențiu. Lângă el sunt specimene de poveste, cunoscute în mediile de cea mai joasă speță a țării. Laurențiu are greșelile lui, noi toți avem greșelile noastre, dar își iubește copilul, când are timp trece să îl vadă, vorbește zilnic cu el la telefon. Eu cred că Laurențiu se va trezi, în curând, își va face ordine în viață, căci acum, datoria alegerilor făcute, s-a prăbușit emoțional și profesional”, a spus Anamaria Prodan pentru o televiziune mondenă.