Andriy Shevchenko, unul dintre cei mai mari sportivi pe care i-a avut vreodată Ucraina, a văzut moartea cu ochii după ce o bombă a rușilor a explodat la doar doi kilometri de el.
Aflat în țara natală, acolo unde conaționalii săi le țin piept invadatorilor ruși, fostul fotbalist a povestit că a mers să-l întâlnească pe președintele țării, Volodimir Zelenski, în Kiev, iar în apropiere mai multe drone rusești au atacat Ucraina.
„Eram la vreo 2 kilometri de locul în care a căzut una dintre bombe. Una dintre centralele electrice a fost lovită. Știm că rușii încearcă să ne atace infrastructura. Explozia a fost foarte puternică. Știam că asta se poate întâmpla atunci când mergi într-o zonă de război. E o senzație groaznică. Lumea suferă, dar este foarte unită. Știm ce trebuie să facem, știm să supraviețuim, știm că trebuie să fim uniți. Lumea se ajută reciproc. Când ai curent, suni prietenii și îi chemi pentru a face baie și a mânca ceva. Asta face lumea. Să ne pregătim e singura opțiune. Luptăm pentru pământul nostru și pentru viitorul nostru. Suntem un popor unit și avem forță”, a spus Andriy Shevchenko, potrivit jurnaliștilor spanioli de la Marca.